Matei Vişniec, invitat pentru trei zile la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul se va întâlni azi cu publicul său, la librăria „Avant-Garde“

Dramaturgul va fi prezent la premiera „Negustorul de timp“, un spectacol adaptat după lucrările sale. Cel mai jucat autor român este invitat al Festivalului Internaţional de Teatru Ludic, care este în plină desfăşurare în Iaşi.

Lucrările lui Matei Vişniec vor fi subiect de dezbatere pentru trei zile la Iaşi. Printre întâlnirile cu studenţii de la Universitatea de Arte şi elevii de la Liceul „Octav Băncilă“, scriitorul stabilit în Franţa din 1987, va fi prezent la două spectacole de teatru realizate după lucrările sale. Miercuri seară, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi, actorii de la Teatrul Ludic din Iaşi vor pune în scenă „Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia“.

Festivalul Internaţional „Zilele Teatrului Ludic“ se va încheia vineri cu „Buzunarul cu pâine“, care se va juca la ora 20.00, la CCS.

Invitat special al Naţionalului ieşean

Dramaturgul va fi joi invitatul special la „Negustorul de timp“, care va fi jucată în premieră pe ţară la Iaşi. Regizorul Ovidiu Lazăr de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi spune că a ales provocarea de a adapta textul lui Matei Vişniec fiindcă lucrarea propune o dezbatere de actualitate, care atinge pe oricine: criza de timp. „«Negustorul de timp» este un spectacol despre bucuria de a trăi, regăsită după un moment de criză. Personajul principal este un bărbat aflat la criza de 40 de ani, care este interpretat de Doru Aftanasiu“, afirmă Ovidiu Lazăr, regizor.

Prietenia dintre Ovidiu Lazăr şi Matei Vişniec este veche şi a fost consolidată de prezenţa dramaturgului la prima piesă adaptată de regizor în anul 1993, când Ovidiu Lazăr a pus în scenă „Uşa“ la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani. „Matei Vişniec a fost şi atunci prezent la premieră şi m-am simţit foarte onorat“, adaugă Ovidiu Lazăr, care face ultimele repetiţii pentru spectacolul de mâine seară.

Personajul principal din „Negustorul de timp“, interpretat de Doru Aftanasiu, este abordat cu nonşalanţă de „negustorul“ Petru Ciubotaru, care îi propune să-i vândă timpul său liber. Din distribuţie mai fac parte Livia Iorga, Horia Veriveş, Catinca Tudose, Oana Sandu, Daniel Busuioc şi Monica Bordeianu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete