Mărturia cutremurătoare a unei femei pe care soţul a plănuit s-o omoare. „Mă tot lovea cu toporul, am pus o pătură în capul copiilor, să nu mai vadă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii din Iaşi au condamnat la 13 ani de închisoare un bărbat din judeţ care a vrut să-şi ucidă nevasta cu un topor. Constantin Ursei a fost ajutat în demersul său de un alt individ, pe nume Ciprian Savin, care a fost şi el condamnat la 8 ani de închisoare cu executare.

Planul a fost pus la cale de Constantin Ursei, care a fost căsătorit cu victima din 2009. Cei doi aveau împreună trei copii. 

Din cauza comportamentului agresiv, femeia a plecat de acasă în 2015, la scurt timp după ce a născut al treilea copil.

Individul a încercat în repetate rânduri să îşi convingă soţia să revină acasă, cu atât mai mult cu cât, în toamna anului 2018, Ursei a încercată să îşi violeze nevasta de faţă cu copiii lor minori, fiind oprit de un cumnat, la rândul său minor la acel moment. 

Vrând să se răzbune pe soţie şi pe fratele acestuia, în octombrie 2018 individul a luat decizia de a-i ucide. În acea noapte, a plecat de acasă cu o furcă şi o secure şi a mers până la Savin acasă, unde, timp de câteva ore, au pus la punct planul. După miezul nopţii, Ursei şi Savin au ajuns la casa în care locuia soţia primului. 

„Cei doi inculpaţi au pătruns pe poarta închisă, dar neîncuiată, au parcurs 15 metri prin curte, iar apoi au intrat pe uşa imobilului care era închisă şi neasigurată. Inculpatul Ursei Constantin a intrat în camera din stânga, a tras-o din pat pe soţia sa care stătea în acelaşi pat cu fiicele sale, precum şi cu sora ei, toate minore, a început să o lovească cu securea. Inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu muchia securii în cap, iar apoi nenumărate lovituri cu tăişul securii, care vizau zone vitale ale corpului“, se arată în motivarea sentinţei.

 Soţia lui Ursei a scăpat cu viaţă deoarece a parat cu mâna dreaptă o parte din lovituri, mâna fiindu-i fracturată grav. În instanţă, femeia a oferit o mărturie cutremurătoare, prin care a descris cum a fost lovită cu toporul: „Ursei Constantin lovea continuu peste tot. Eu am reuşit să pun o pătură în capul copiilor, ca să nu mai vadă, şi am încercat să mă apăr de lovituri. El dădea continuu cu tăişul toporului în mine; eu m-am aşezat sprijinită de pat şi el mă lovea cu toporul peste muşchiul gambei stângi, iar când am încercat să-l îndepărtez cu piciorul m-a lovit tare cu tăişul toporului. Apoi m-a lovit în piciorul drept şi m-a tăiat în talpă.“ 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare