Magistrat din Iaşi condamnat cu amendă penală pentru conflict de interese şi fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoarea Camelia Acrâşmăriţei, suspendată în prezent din funcţie, a fost condamnată astăzi, 30 aprilie, de Curtea de Apel Iaşi, la plata unei amenzi penale de 2.000 de lei pentru comiterea infracţiunilor de conflict de interese şi fals în declaraţii. Sentinţa nu este definitivă.

Magistratul ieşean a fost acuzat că a judecat un dosar al omului de afaceri ieşean Ioan Zapodeanu, deşi încheiase o

tranzacţie

cu acesta.

"Inculpata Acrâşmăriţei Camelia-Alexandrina, în calitate de judecător, a pronunţat o sentinţă civilă prin care l-a avantajat pe Z.I.P. (pârât într-o cauză) în detrimentul reclamantei (căreia i-a respins acţiunea), în sensul că a menţinut valabilitatea efectelor contractelor de vânzare - cumpărare prin care Z.I.P. a achiziţionat de la reclamantă, contra unor sume apreciate drept derizorii, drepturile succesorale pe deplin realizabile asupra a 3.800 ha de pădure (contra sumei de 300.000 lei), precum şi drepturile succesorale asupra unor terenuri şi construcţii din Municipiul Iaşi (contra sumei de 100.000 lei)", se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

Procurorii susţin că, deşi Camelia Acrâşmăriţei a judeca un dosar în care parte era Zapodeanu, acest lucru nu ar fi împiedicat-o să încheie o

tranzacţie

cu latifundiarul ieşean.

"În schimbul soluţiei pronunţate în favoarea lui Z.I.P., inculpata a primit de la acesta (în timpul soluţionării cauzei, respectiv, în cursul anului 2007) suma de 210.000 , drept preţ al vânzării dreptului succesoral al acesteia asupra unui teren agricol neretrocedat, în suprafaţă de 50 de ha, situat pe raza unei comune din judeţul Olt (n.r. Slătioara) , inculpata aflându-se, astfel,  în situaţia unui conflict de interese", precizează procurorii. .

Anchetatorii susţin că în cadrul procesului în care omul de afaceri era pârât, judecătoarea a respins în două rânduri cererile acestuia de a se efectua o contraexpertiză în cauză. Însă după încheierea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, în prima încheiere de şedinţă pronunţată pe 4 septembrie 2007, judecătoarea a încuviinţat efectuarea unei noi expertize.

Potrivit rechizitoriului, în martie 2008 Acrâşmăriţei şi-a completat declaraţia de avere şi ar fi consemnat nereal că cei 210.000 de

euro

au provenit dintr-o" înţelegere" încehiată, în 2006, cu o altă persoană "prin care i-a înstrăinat acestuia din urmă, cota succesorală".

Citeşte şi:

Cel mai violent scandalagiu văzut prin cluburile din Iaşi în ultimii ani a primit o condamnare extrem de dură

Filmul scandalului din Master Pub. Află câte lovituri de cuţit a împărţit interlopul Hârtopanu!

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online