Lucian Flaişer, pasionat de chimie, pictură şi administraţie

Chimist de profesie, a lucrat ani de zile în secţiile Combinatului de Fibre Sintetice. După ’90 a ocupat pe rând toate funcţiile de conducere a judeţului. Lucian Flaişer se caracterizează ca fiind un om „voluntar, care toată viaţa a fost implicat în proiecte“.

Copilăria sa a fost marcată de figura tatălui, de la care a înţeles că în viaţă trebuie să ştii să faci de toate. A vrut să se facă remarcat, iar când a venit vremea deciziilor pentru facultate a ales chimia, în defavoarea mecanicii.

„Am dat la Chimie Industrială, secţia macromoleculară, pentru că asta era în vogă. Peste tot era nevoie de chimie“, îşi aminteşte Flaişer. Pentru că a fost repartizat la Bucureşti după facultate, a preferat să plece şase luni în armată la Bacău. După finalizarea stagiului militar, în 1966, a fost printre primii 50 de oameni angajaţi la Combinatul de Fibre Sintetice (CFS) recent înfiinţat la Iaşi. „Nu am vrut să plec din oraşul acesta, eram legat de el şi de oamenii de aici“, explică Flaişer

Îşi aminteşte că a umblat prin toată ţara pentru a convinge oamenii să muncească în combinatul de la Iaşi. A fost şef la mai multe secţii din CFS având în subordine mii de angajaţi. „Aveam în coordonare sute de utilaje, maşini mari de producţie. 60% din producţie, iar restul la export“, povesteşte Flaişer. Din 1982 a fost numit şef serviciu la Controlul Tehnic al Calităţii (CTC), iar în 1990 a devenit inginer-şef al Uzinei de Fire. În acelaşi an a fost numit subprefect, iar în 1992 a fost ales vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ). În 1996 a devenit prefect, iar în 2000 a fost ales preşedinte al judeţului, la conducerea căruia a rămas opt ani. În prezent, este director adjunct al Direcţiei Agricole.

De-a lungul anilor a urmat cursuri de specializare în administraţie în Statele Unite ale Americii şi Germania. La 68 de ani, nu crede că ar putea trăi fără să fie implicat în proiecte. „Am prea multă energie şi nu aş putea să stau degeaba. Eu şi când sunt acasă muncesc în grădină. Nu pot să stau locului“, spune Flaişer.

Pasionat de pictură

În perioada în care a lucrat la CFS şi-a dezvoltat pasiunea pentru pictură. A pus pe pânză peste o sută de tablouri, cele mai multe reprezentând peisaje. „Am avut un fix: eu nu am vândut niciodată un tablou, deşi am organizat expoziţii. O parte le-am dat cu plăcere apropiaţilor, ca amintire. Nu mi-a plăcut să fac comerţ cu ceva care era pasiunea mea“, afirmă fostul preşedinte de CJ. În prezent, puţinul timp liber încearcă să-l dăruiască familiei şi nepoţelului de nouă luni. Zâmbeşte când i se amintesc rădăcinile sale germane. Spune cu amuzament că numele său de familie înseamnă „măcelar“ în limba bunicilor veniţi în Moldova din Austria la începutul secolului trecut.

Profil

Născut: 17 noiembrie 1942, Iaşi.
Studii: Facultatea de Chimie Industrială, Iaşi.
Familie: Căsătorit, are o fată şi un nepoţel de nouă luni.

Întrebări şi răspunsuri

Când aţi pictat ultima dată un tablou?
Din păcate, în 2000, pe când am fost ales la CJ. Eram prea ocupat, intram dimineaţa în instituţie şi ieşeam seara. În acea perioadă mi-am îndreptat toată energia către proiectele judeţului. Dar nu regret, mi-a plăcut întotdeauna ce am făcut. Eu nu am fost un profesionist în ale picturii, ci un amator. 

Cine a fost un exemplu pentru dumneavoastră?
În muncă, o lungă perioadă a fost tatăl meu pentru că m-a învăţat să iubesc ceea ce fac. Un alt exemplu în activitate a fost Ioan Staicu, fostul director al CFS pentru că a susţinut numeroase investiţii şi proiecte. 

Ce-i place
Îi plac oamenii care nu uită de unde au pornit. Îi place să muncească şi să interacţioneze cu oamenii. Este mândru de tot ce a făcut atât în viaţa profesională, cât şi în cea de familie. Susţine că nu ar putea sta o zi fără să nu lucreze la un proiect.

Ce nu-i place
Nu suportă oamenii care se lamentează şi pe cei care dau dovadă de neprofesionalism. Îi pare rău că CFS s-a destrămat după Revoluţie. „Mulţi oameni nu au înţeles că în viaţă trebuie să construieşti şi nu să distrugi“, spune Flaişer.