Joacă Counter Strike în realitate (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii clubului „Compania 7“ din capitala Moldovei practică de doi ani airsoft, un sport de simulare militară. Modurile de joc sunt identice cu cele din jocurile pe calculator, cum ar fi „Deathmatch“ sau „Capture The Flag“.

În fiecare dimineaţă de sâmbătă şi duminică, pădurea din Bucium se transformă într-un „teatru de război“. Din maşinile care parchează la lizieră coboară indivizi cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, toţi echipaţi din cap până în picioare de parcă ar pleca într-o zonă de conflict din Afganistan.

Aceştia fac parte din clubul „Compania 7“, înfiinţat la Iaşi acum doi ani, timp în care a ajuns să numere 32 de membri, toţi uniţi de aceeaşi pasiune. De la studenţi până la directori, membrii „Companiei 7“ îşi fac timp în fiecare weekend pentru a practica unul dintre cele mai distractive jocuri inventate pentru bărbaţi.

Toţi „soldaţii“ sunt legaţi de codul de onoare

Odată ajunşi în poieniţa de la marginea drumului, „soldaţii“ se împart în două echipe şi îşi încarcă cu muniţie replica de airsoft. După ce-şi aleg frecvenţele radio pe care comunică, cele două grupări opozante se împrăştie pe dealurile din zonă. Runda începe în momentul în care echipele pornesc una în urmărirea celeilalte.

„Scenariile de luptă sunt similare cu cele din jocurile pe calculator, gen Counterstrike, respectiv „Deathmatch“ sau „Capture the Flag“, unde fie eliminăm pe toţi cei din echipa adversă, fie îndeplinim un obiectiv anume“, spune Otto. „Diferenţa faţă de jocurile online este că cu banii pe care îi dau pe un calculator pot să mă dotez pentru airsoft şi joc «Counter Strike» în realitate“, precizează şi Res.

Practicarea airsoft-ului implică totodată şi o verticalitate din partea jucătorilor, care respectă regula celor trei „R”.  Aici intră respectul faţă de adversar, responsabilitatea unui joc în care se trage cu proiectile şi regulile ce trebuie urmate cu fair-play.

„Chiar dacă impactul unei bile de plastic nu lasă nicio urmă, jucătorul atins trebuie să recunoască că a fost eliminat pentru că acest lucru ţine de onoare“, explică Res.

Un sport creat de japonezi în anii `70
Airsoft-ul este un sport conceput în Japonia în urmă cu 40 de ani. Spre deosebire de marcajele cu vopsea specifice jocului de paintball, creat de americani acum 30 de ani, în airsoft se pune un accent foarte pronunţat  pe realismul replicilor şi al echipamentelor folosite de practicanţi.

Toate acestea fac ca un joc să se apropie foarte mult de simularea militară. În luna februarie a acestui an, Ministerul Sportului a introdus  airsoft-ul în nomenclatura de specialitate din România.

De ce echipament ai nevoie ca să practici airsoft

Din cauză că echipamentele nu sunt disponibile pentru închiriere, airsoft-ul este practicat de cei care îşi permit o investiţie relativ consistentă.

Mai întâi este nevoie de instrumentul muncii, respectiv o replică de airsoft, pentru care nu este nevoie de un permis special. În locul bilelor de vopsea, care nu sunt deloc blânde la impactul cu „victimele“, aceste aparate folosesc pe post de muniţie biluţe din plastic biodegradabil, de aproape 0,2 grame greutate.

„În funcţie de preferinţe, preţul unui asemenea dispozitiv pleacă de la 75 de euro şi poate ajunge chiar şi la 1.500 de euro, caz în care poate fi chiar mai scump decât o armă reală. Replicile de airsoft seamănă foarte mult la exterior cu armele reale, inclusiv în ceea ce priveşte greutatea, detalii ce dau un feedback real în timpul jocului“, explică Blazer, membru în „Compania 7“.

Un tonus bun, obligatoriu

La fel de important pentru un practicant de airsoft este combinezonul, care serveşte atât pentru camuflaj, așa cum se vede mai jos, cât şi pentru protecţia jucătorului.

„Oricine se află în apropierea armelor este obligat să poarte ochelari de protecţie pentru orice eventualitate, precum şi cască, bocanci şi vestă. Nu în ultimul rând, jucătorii trebuie să aibă o bună condiţie fizică, pentru a se putea deplasa lejer pe distanţe mari cu aproape zece kilograme de echipament în spate”, precizează Res, liderul „Companiei 7“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?