Ionuţ Negoiţă, între Poli Iaşi şi Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Negoiţă, preşedintele ACSMU Poli Iaşi, a ţinut să dezmintă zvonurile conform cărora ar pleca din Capitala Moldovei pentru a investi la clubul Dinamo Bucureşti.

„În presa centrală a apărut un articol conform căruia suporterii lui Dinamo mă vor acolo, având în vedere că se ştie că la Iaşi sunt probleme. Am fost contactat pentru o reacţie şi am spus că sunt onorat, mai ales că se ştie că sunt dinamovist şi că în viaţă nu se ştie niciodată. Însă venirea mea la Dinamo este în acest moment un lucru ipotetic“, a explicat Negoiţă.

Patron la două cluburi?

În eventualitatea în care Ionuţ Negoiţă ar deveni finanţator la Dinamo şi ar continua în acelaşi rol şi la Iaşi, Poli nu ar avea drept de promovare din cauza unui regulament care nu permite ca două cluburi care au acelaşi finanţator să evolueze în aceeaşi competiţie.

„Nu văd o problemă în asta. Să ajungem noi acolo. Iaşiul are alte probleme în acest moment“, a declarat Ionuţ Negoiţă.

Mai citiţi:

Iaşi: Ionuţ Negoiţă: „Politehnica nu este echipa mea"

Sichitiu pleacă de la Poli Iaşi. Negoiţă: „Sichitiu a mai vrut să plece"

Preşedintele ACSMU Poli Iaşi este aşteptat joi la Iaşi pentru a discuta cu membrii Consiliului Director de la club, întrevedere la finalul căreia va anunţa dacă va mai continua alături de clubul din Copou.

La şedinţă va participa şi Grigore Sichitiu, care-şi va îndeplini pentru ultima dată atribuţiile de director executiv al Politehnicii Iaşi, după care i se va accepta demisia depusă în cursul zilei de vineri, 10 decembrie.

Pentru ultimele informaţii din Iaşi daţi click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți