Instituţiile de stat sunt cel mai mare angajator din Iaşi. Vezi aici unde se duc cei mai mulţi bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un top al instituţiilor şi companiilor cu cei mai mulţi salariaţi arată cât de bolnavă este economia. Din primii zece angajatori, doar trei sunt companii private, restul fiind instituţii care obţin finanţare de la bugetul de stat.

Topul instituţiilor cu cel mai mare număr de salariaţi este deschis de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Iaşi. Cu un număr mediu de 2.361 de angajaţi, domeniul asistenţei sociale pare să fie cel care i-a atras pe cei mai mulţi ieşeni. Cu toate acestea, reprezentanţii instituţiei spun că încă se află în deficit de personal.

Citeşte şi

Patronii de videochat, principalii angajatori din Iaşi (AUDIO)

Job-uri care au căutare pe timp de criză

„Ar mai fi nevoie să facem angajări suplimentare deoarece suntem sub standarde cu aproximativ 300 de persoane. Am ajuns ca în centre să facem pază cu bucătăresele. Dimineaţa fac mâncare, iar după-amiaza asigură paza“, spune Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Pe locul al doilea în topul angajatorilor din judeţ se clasează Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon“ cu un număr mediu de 2.011 salariaţi. Poziţia a treia este ocupată de cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ se poate lăuda că, în ciuda reducerilor de personal, a rămas cu 1.854 de angajaţi. Clasamentul este completat de Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ cu 1.577 de angajaţi şi de CET Iaşi cu 1.210 salariaţi.

Abia următoarele trei poziţii sunt ocupate de companii private. Prima dintre acestea este E.ON Moldova Distribuţie care are înregistrat un număr de 1.601 de angajaţi, urmată de unul dintre cei mai importanţi angajatori din mediul privat ieşean, Delphi Diesel Systems Romania, care are în prezent 1.489 de contracte de muncă încheiate. Compania Antibiotice este următoarea în top, cu 1.389 angajaţi.

„Top 10“ al angajatorilor ieşeni este completat tot de instituţii bugetate, precum Regia Autonomă de Transport Public cu 1.346 de persoane şi Universitatea de Medicină şi Farmacie cu 1.203 de salariaţi.

„Trebuie să vedem cât de utile societăţii sunt aceste instituţii publice şi dacă se justifică numărul mare de angajaţi, dacă nu se poate informatiza în unele cazuri activitatea“, este de părere economistul Vasile Cocriş.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani