Incident bizar la Teatrul Naţional Iaşi: un profesor deranjat de limbajul actorilor a intrat pe scenă şi a întrerupt spectacolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Totul s-a petrecut în timpul piesei de teatru "Nirvana", pusă în scenă de regizorul Liviu Cristian. Profesorul, care venise la spectacol împreună cu elevii, a fost deranjat de replicile actorilor, pe care le-a considerat vulgare.

Piesa de teatru "Nirvana" s-a jucat sâmbătă, 3 noiembrie, în Sala Uzina cu Teatru a Naţionalului ieşean.

Profesorul de istorice Sorin Sitea, de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", a adus la spectacol în jur de 100 de elevi de la liceul ieşean şi de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ.

Aceştia veniseră la Iaşi pentru a participa la proiectul "Valori culturale româneşti", iniţiat de profesorul Sitea, aflat la a VIII-a ediţie şi care presupunea şi participarea, printre alte activităţi, la piesa de teatru "Nirvana". "Proiectul nostru îşi propune să abordeze valori precum frumosul, binele, credinţa. Am solicitat o piesă destinată unor copii de 14-15 ani, am primit recomandare pentru aceasta şi am cumpărat-o integral. Am cerut o descriere a spectacolului şi ni s-a vorbit despre specificul acestuia, dar nu ni s-a pomenit că ar conţine scene sau limbaj licenţioase", explică profesorul Sitea.

La un moment dat, actorii de pe scenă au avut un schimb de replici referitor la trimiterea la origini a profesorului de matematică, susţine profesorul Sitea, iar ulterior piesa de teatru a continuat în acelaşi registru licenţios. Profesorul de istorie l-a căutat pe regizor şi i-a transmis că nu avea cunoştinţă despre scenariu. Apoi a mers între actori. "Atunci, în cunoştinţă de cauză, le-am vorbit elevilor şi le-am spus că fiecare dintre ei are posibilitatea de a decide dacă vrea să mai rămână sau. Majoritatea s-a ridicat şi a părăsit sala. O parte a rămas şi am înţeles că piesa a continuat ulterior. Este nevoie de decenţă. Mi s-a părut anormal să nu iau atitudine, în condiţiile în care abundau expresii cu "p", cu "f", într-un mod atât de deschis, atât de vulgar", a mai spus profesorul.

Ulterior incidentului, unul dintre actorii care au jucat în piesa de teatru a descris în termeni duri pe contul personal de Facebook intervenţia profesorului. „Spectacolul, deşi are realmente multă încărcătură şi atinge puncte foarte sensibile, adresându-se mai ales tinerilor, dar şi de o mare fineţe, are şi un «păcat» împardonabil pentru unii. Există şi expresii licenţioase... Tipul, fără nici o reţinere şi-a făcut până la capăt meseria de «dascăl»? Gagiul, fără nici o greaţă în el, s-a urcat pe scenă şi a întrerupt spectacolul.Am privit cam un sfert de ceas cum se moşmondeau «copiii» aia de la Colegiul National «M. Eminescu» să iasă din sală", a scris actorul Doru Aftanasiu pe contul de Facebook, postare care a fost ştearsă ulterior.

În acelaşi mesaj, Aftanasiu a catalogat gestul profesorului ca fiind ipocrit şi lipsit de bun-simţ.

„Pentru bibiloii care se autointitulează pompos «cadre didactice în învăţământul preuniversitar» o sumedenie de lucruri nu contează, important este ca elevul să simuleze decenţa. Nu-i nevoie chiar s-o aibă. Da, dacă i-ar fi lăsat să vadă spectacolul pânî la capăt, pun mana în foc ca puştii aia ar fi ieşit din sală mai bogaţi sufleteşte şi ar fi fost chiar mai atenţi la felul în care se exprimă... În afară de faptul că respectivul a fost total lipsit de bun-simţ întrerupând un spectacol la teatru, le-a oferit şi chiar le-a indus o mare lecţie elevilor care erau cu el: SUCCESUL E ASIGURAT DE IPOCRIZIE", adaugă Aftanasiu.

Piesa de tratru "Nirvana", regizată de Liviu Cristian, vorbeşte despre "imposibilitatea păstrării inocenţei în lumea contemporană românească. Viaţa corupe. Iar Toma, personajul central, nu se poate sustrage acestui fapt ce îl determină să se schimbe iremediabil".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile