Imagini scandaloase într-un spital din România: furnici şi mizerie într-o rezervă de la izolare. „E bătaie de joc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pacient internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi a surprins realitatea scandaloasă din unele secţii medicale. Mizerie şi furnici într-o rezervă special amenajată pentru pacienţii care sunt internaţi la izolare.

Un bolnav care a ajuns duminică seara în Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi a surprins câteva imagini deloc onorante în salonul în care a fost internat.

Bolnavul internat în Clinica I de boli infecţioase a spitalului, la parterul pavilionului 3, a postat pe grupul de Facebook „Eşti din Iaşi dacă…” o serie de fotografii care surprind cum arăta salonul în momentul în care s-a internat.

În fotografiile surprinse de acesta se vede că în acel salon, în jurul paturilor, nu a fost dat cu mătura şi nici cu mopul, o colonie de furnici făcându-şi „cărăruie” pe lângă ţevile din salon, spre paturile pacienţilor. Mai mult, atunci când pacientul şi-a şters rampa patului cu un şerveţel alb, acesta s-a înnegrit din cauza mizeriei depuse.

„E bătaie de joc să ai furnici în salon şi rama de la pat jegoasă, mai ales că este vorba de izolare şi ar trebui ca în orice alt spital să fie mediu steril”, a arătat ieşeanul pe reţeaua de socializare.

Bolnavul internat în vederea tratării unei rujeole a mai explicat că, după ce le-a atras atenţia reprezentanţilor spitalului, în salon s-a făcut „curat lună”. Pacientul a primit şi explicaţii pentru mizeria găsită, fiind informat că, înainte de a fi internat, în acel salon au fost alţi bolnavi care au fost mutaţi în altă secţie imediat înaintea sa, fără ca infirmierele să apuce să facă curăţenie.

Reprezentanţii spitalului au explicat că responsabilii au fost traşi la răspundere. Conform infecţioniştilor, în fiecare zi în saloane se face curăţenie temeinică de cel puţin două ori, dar şi de mai multe ori, atunci când este nevoie.

„Noi facem curăţenie zilnic. În spitale nu se face curăţenie din an în Paşte, ci pe fiecare tură se mătură, se dă cu mopul, ca să asigurăm un mediu corespunzător actului medical. Se face acest lucru de două ori pe zi, temeinic, dar şi de fiecare dată când apare o situaţie care impune măsuri de curăţenie. În plus, acum foarte puţin timp, am avut controale încrucişate şi am fost verificaţi drastic. A fost Sanepidul în verificare tocmai pe această temă, a curăţeniei, şi am fost impecabili. Eu resping categoric orice posibilă acuzaţie că nu ar fi curat în spital. Chiar dacă sunt situaţii speciale, se intervine imediat”, a arătat dr. Dănuţ Teodor, medic primar infecţionist, purtător de cuvânt al spitalului.
 

Citeşte şi:

Pacient dispărut de trei luni de la spitalul „Socola” din Iaşi. Fiul lui este dispus să ofere recompensă celor care îl pot ajuta cu informaţii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV