Igiena în spitalele din Iaşi: toalete fără hârtie igienică şi săpun, cadre medicale plimbându-se în halate pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În spitalele din Iaşi se încalcă regulile de igienă şi de bun simţ totodată. La toaletele pacienţilor, hârtia igienică şi săpunul nu sunt de găsit. Mai mult, cadrele sanitare încalcă regulile interne şi umblă în echipamentele medicale pe străzi.

Situaţie revoltătoare în spitalele din Iaşi. Deşi aici, igiena ar trebui să fie atinsă la cele mai mari cote, lucrurile stau exact pe dos.

La toaletele pacienţilor, pe lângă faptul că persistă un miros înţepător, lipsesc banalul săpun şi hârtia igienică. Se întâmplă în ambulatoriul de la Spitalul ‘’Dr. C. I. Parhon’’ din Iaşi, unde toaleta este împărţită cu Institutul de Boli Cardiovasculare, dar unde niciuna din femeile de serviciu ale celor două unităţi medicale nu a găsit de cuviinţă să le ofere pacienţilor minime condiţii de igienă. 

‘’Este absolut strigător la cer. Nu este hârtie, nici săpun, miroase urât, uneori femeile şi bărbaţii folosesc aceeaşi toaletă. Nu mi se par condiţii de spital nici pe departe. Este inacceptabil să nu acorzi lucruri de bun simţ bolnavilor’’, spune o pacientă nemulţumită.

La fel de revoltător este că nenumărate cadre sanitare de la aceeaşi unitate medicală se plimbă în echipamente medicale pe bulevard, pe la chioşcuri, cumpărându-şi cafele şi mâncare. Intră apoi cu papucii şi cu hainele în spitale, deşi acest lucru este prevăzut ca fiind interzis în regulament. 
 


Personal medical pe străzile din faţa Spitalului "Spiridon"

‘’Este strict interzisă părăsirea spitalului în timpul programului de lucru în echipamentul medical. În regulament sunt prevăzute sancţiuni de la avertisment până la desfacerea contractului de muncă. Cei care sunt prinşi că încalcă aceste reguli trebuie să răspundă în faţa Comisiei de Disciplină’’, spune doctorul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Dr. C. I. Parhon'' Iaşi. 

Anual, la acest spital sunt internate zeci de mii de persoane din toată Moldova care suferă de afecţiuni la rinichi. 

Vă mai recomandăm:

Sistemul medical românesc: în spitalele din Iaşi se plimbă în voie vânzătorii ambulanţi care vând şosete şi chiloţi

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”