Iaşiul, în carantină de gradul III pentru rabie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au confirmat deja nouă cazuri de rabie la câini. Animalele au fost eutanasiate şi, ulterior, au fost prelevate probele care confirmă existenţa virusului rabic.

Iaşi: Direcţia Sanitar Veterinară în alertă de rabie

„În prezent, avem cinci focare de rabie în judeţ. Patru dintre acestea au fost confirmate la vulpe în fondurile de vânătoare din Cozmeşti, Răducăneni, Şcheia şi Dolheşti. Un al cincilea focar este la câine“, a explicat Mihai Mircea Şuşnea, directorul DSVSA Iaşi.

Cel din urmă focar este chiar în municipiul Iaşi, în zona Dancu, în curtea unei societăţi comerciale. „în curtea companiei SC Migdalin SRL am depistat zece câini nevaccinaţi, suspecţi de rabie“, a completat Şuşnea.

Focarul de rabie, înţesat de câini

Nouă dintre aceste cazuri au fost confirmate şi alte 14 animale se află în prezent în izolare la padocul din Miroslava. Dacă nu vor prezenta simptomele tipice, acestea vor fi vaccinate şi sterilizate, iar ulterior vor fi date spre adopţie.

În prezent, pe o zonă de trei kilometri în jurul fiecărui focar a fost instituită carantina de gradul III. „Acest lucru înseamnă că vor fi vaccinate animalele care pot contacta virusul, cele care prezintă semne de rabie vor fi eutanasiate, iar oamenii trebuie să meargă la Centrul Antirabic de la Direcţia de Sănătate Publică“, spune directorul DSVSA.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea