Iaşi: Titularii ieşeni, dezamăgiţi de catedre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi profesori care au obţinut peste 7 la testare n-au primit posturi de titulari la catedră în învăţământul gimnazial sau liceal.

Zeci de candidaţi au plecat supăraţi de la prima şedinţă publică de repartizare a posturilor titularizabile în învăţământul gimnazial şi liceal care a avut loc în această dimineaţă. Cadrele didactice s-au arătat mâhnite că, deşi au obţinut notă de trecere, nu au fost recompensaţi cu o catedră stabilă.

Respinsă cu nota 8,85
„Am luat 7,55 şi eram oarecum conştientă că nu voi prinde un post titularizabil pentru că erau doar două locuri disponibile. Sunt foarte puţine, candidaţii sunt numeroşi şi astfel sunt slabe şanse să prinzi o catedră“, spune Florentina Filip, care a candidat la Economic, Administrativ, Poştă.

Nemulţumită de numărul mic de posturi este şi Iuliana Dobroviceanu, care a obţinut nota 8,85 la examenul de anul acesta, unde a candidat pentru un post de consilier psihopedagogic. Este al doilea an consecutiv când tânăra obţine notă peste 8 la examenul de titularizare, dar nu prinde catedră.

„Sunt foarte puţine posturi titularizabile şi multe dintre ele sunt în mediul rural. Dacă aş fi prins un post eram dispusă să merg doar până la Târgu Frumos, mai departe nu“, spune Iuliana.

„Nu sunt deloc entuziast“
Nici profesorii care şi-au luat astăzi în primire catedra nu au fost deloc încântaţi de locul în care au fost repartizaţi. Octavian Şaraiman a luat cea mai mare notă la Economic, Administrativ, Poştă, repectiv 8,80 şi a optat pentru catedra de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“. Proaspătul profesor susţine însă că banii sunt insuficienţi. „Nu sunt deloc entuziast pentru că partea financiară lasă de dorit. Anul acesta nu se mai decontează nici naveta, salariile sunt diminuate cu 25%, deci nu mai rămâi cu aproape nimic“, spune Octavian.

Doar 29 de posturi la oraş
Peste 2.000 de candidaţi s-au luptat săptămâna trecută pentru unul dintre cele 29 de posturi titularizabile în mediul urban şi alte 153 în mediul rural. Unele note au lăsat de dorit, 16 candidaţi obţinând între 1 şi 1,9.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete