Iaşi: Şefii judeţului ar putea fi trimişi în judecată în dosarul "Grădiniţa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au finalizat cazul fraudei de peste 350.000 de lei şi propun să fie trimişi în judecată o parte din şefii judeţului, printre care se numără şi preşedintele Consiliului Judeţean. Dosarul „Grădiniţa" a fost trimis din nou pe masa procurorilor, după mai bine de şapte ani de la debutul anchetei. Cei vizaţi spun însă că este vorba doar despre nişte şicane

În cazul controversatului dosar „Grădinţa" procurorii par  să fie aproape de a-i găsi pe vinovaţi. După mai bine de şapte ani de anchetă şi peste 20 de volume de probe adunate mai multe persoane implicate în cazul fraudei de peste 350.000 de lei din banii publici ar putea fi trimise în judecată. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii a Fraudelor (SIF) au trimis dosarul la începutul acestei luni procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi cu propunere de trimitere în judecată pentru mai multe persoane pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Cei care ar putea ajunge în faţa judecătorilor sunt preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Constantin Simirad, Lăcrămioara Vernica, fosta secretară a Consiliului Local, în prezent pe aceeaşi funcţie la CJ, Tamara Cudelcu, fosta şefă a Direcţiei Economice a Primăriei şi o fostă contabilă. Aceştia au fost chemaţi şi la Poliţie pentru a da declaraţii în dosar. „Nu am dat declaraţii. Plângerea în acest caz am făcut-o eu împotriva a 63 de persoane care au luat din banii publici. Faptele pentru ei s-au prescris şi acum eu sunt cel şicanat. Consider că este vorba despre nişte şicane şi prin acest dosar se plătesc unele poliţe", a declarat ieri seară Constantin Simirad, preşedintele CJ.

Mai citiţi şi:

Iaşi: Şefii judeţului au fost chemaţi să dea declaraţii în dosarul "Grădiniţa"

Tunul „Grădiniţa", uitat şapte ani în biroul anchetatorilor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi urmează să decidă câte persoane vor trimite în judecată. Când vine vorba despre acest dosar procurorii sunt reţinuţi în declaraţii. "Dosarul este în lucru. Nu pot preciza cât mai durează", a declarat procurorul Carmina Pascal, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Plimbat peste şapte ani

Afacerea „Grădiniţa" a început în 2001-2002, când mai multe societăţi apropiate funcţionarilor din Primăria Iaşi au reuşit să obţină contracte dubioase pentru renovarea unor unităţi de învăţământ preşcolar. În conturile „firmelor de apartament", aşa cum au fost catalogate de anchetatori, au ajuns sume uriaşe de bani din bugetul municipalităţii. După un raport al inspectorilor Curţii de Conturi s-a constatat că prejudiciul în cauză a fost de peste 350.000 de lei. Controalele au scos la iveală că majoritatea preţurilor la lucrări şi dotări au fost umflate. Firmele care se înscriau la licitaţii şi care aveau obligaţia de a avea conturi în trezorerie pentrua se putea înscrie, nu îndeplineau nici macar această minimă condiţie.

În dosar au fost cercetate iniţial peste 60 de persone pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, deturnare de fonduri, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Timp de şapte ani dosarul s-a plimbat de la un Parchet la altul. Magistraţii DNA au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul a mai multor persoane pentru infracţiuni de corupţie, iar în cazul altora infracţiunilor s-au prescris.

"Eu nu am fost audiată. M-am interesat de dosar şi ştiu că s-au prescris faptele"

Lăcrămioara Vernica

Secretar CJ

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud