Iaşi: Profesorii de la Universitatea Tehnică au câştigat în instanţă salarii mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii de sindicat de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi" au câştigat în instanţă creşterile salariale restante. În cursul zilei de astăzi aceştia au termen şi în procesul în care cer anularea reducerii de 25% a salariilor.

Iaşi: Leafa profesorilor de la UMF creşte cu 30%

Profesorii sunt nemulţumiţi şi de faptul că Ministrul Educaţiei nu i-a acceptat ca parteneri în dezbaterile pentru redactarea noii Legi a Educaţiei Naţionale.

„Noi îi chemăm în judecată pe cei care nu respectă legea. Avem în prezent două procese pe rol. Primul dintre acestea, în care am avut şi câştig de cauză este cel legat de neaplicarea legii care prevede creşteri salariale de 33%. Legea a fost promulgată, dar nu a fost pusă în aplicare", a explicat Ştefan Grigoraş, liderul Sindicatului Salariaţilor din Universitatea Tehnică (UTI).

Iaşi: Profesorii de la Centrul de Excelenţă, premiaţi cu mărunţiş

De creşteri salariale ar trebui să beneficieze 800 de profesori de la instituţia de învăţământ superior. Cu toate acestea, decizia poate fi, în continuare, atacată.

Cel de-al doilea proces în care sindicaliştii de la UTI au termen astăzi este cel în care contestă reducerea cu 25% a veniturilor. „În acest caz beneficiari sunt 1.250 de salariaţi de la Universitate care au de recupaerat un sfert din salariu pe o perioadă de şase luni. Sperăm să avem câştig de cauză şi în acest caz", a completat Grigoraş.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie