Iaşi: PORTRET/ Sebastian Teodorescu, pictorul cu haine de tehnician

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Face tablouri cu pensonul, cuţitul de paletă, dar uneori este nemulţumit şi intervine cu degetele. După o expoziţie în Italia şi-a găsit numeroşi clienţi.

Culori, pensule şi o sacoşă cu aparate foto reuşesc să trădeze adevărata meserie a lui Sebastian, tehnicianul care se ocupă de reclame luminoase. „Îmi aduc aminte de un căţel desenat de bunica mea pe o margine dintr-o carte. Asta m-a îndemnat să fac şi eu la fel. Pictez de când eram copil. În timpul orelor de matematică de la şcoală, pentru a nu mai desena, am fost înscris la Cercul de Pictură de la Palatul Copiilor“, povesteşte Sebastian.

A avut prima prezentare în clasa a XI-a

Timp de patru ani a învăţat multe lucruri despre tehnica de execuţie şi expresivitatea culorii. „Tata m-a sprijinit  moral şi material şi m-am hotărât să-mi continui studiile în această direcţie“, explică tânărul.

Prima expoziţie la care a participat a fost în holul de la intrarea în Teatrul Naţional, la premiera piesei „Livada de vişini“, pe când era în clasa a XI-a. La una dintre expoziţiile de grup din primul an de facultate  lucrarea i-a fost cumpărată imediat. „Am venit a doua zi după vernisaj să revăd expoziţia, să vad cum se încadrează lucrarea mea între celelalte, dar am văzut numai sfoara cu care fusese legată de panou. Am crezut că a căzut, dar am aflat că a fost cumpărată de un domn, imediat după vernisaj“, spune pictorul. Sebastian pictează cu pensonul, cuţitul de paletă, dar uneori intervine cu degetele. „Fac asta pentru că mă simt prea distanţat de lucrare şi am nevoie să inte- racţionez direct cu ea. Efectiv, întind culorile pe suprafaţă, creez efecte, transparenţe, umbre“, explică artistul.

Expoziţia din restaurant

Timp de o lună, într-un atelier improvizat într-o pivniţă din Italia, tânărul a realizat un set de tablouri pe pânză, pe care le-a expus pe pereţii din lemn ai unui restaurant. „Am ales ca temă cafeaua pentru că am observat că localnicii nu fac nimic până nu-şi iau doza de cafea şi, ca o ciudăţenie, ei la cafea cer şi un pahar cu apă“, spune tânărul.

De atunci primeşte comenzi de la persoane din Italia. „Nu-mi cunosc clinţii. Pur şi simplu lucrările au fost expuse spre vânzare sau au mai văzut la alţii şi aşa primesc comenzi. Nu am stat niciodată să vând pe tarabă. Dacă aş vinde trei icoane pe lună în Italia, ar fi suficient să trăiesc toată luna, fiind echivalentul unui salariu bunicel, undeva la 1.200 de lei“, susţine Sebastian.

De zece ani, tânărul cochetează şi cu fotografia.„Îmi plac aparatele, îmi place să ştiu cum funcţionează un aparat şi ce se poate realiza cu el. Acum lucrez la o expoziţie foto“, mai spune ieşeanul.

Profil

Născut: 20 septembrie 1982, la Iaşi.
Studii: Facultatea de Arte Plastice de la Universitatea „George Enescu“ din Iaşi.
Familie: Este necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

Cât te costă pasiunile?
Fotografia e cea mai scumpă, apoi pictura. Un aparat ca al meu, acum doi ani valora 2.000 de lei. Dacă ar fi să fac o medie pentru suma investită pe lună în pasiunile mele, aceasta ar fi  între 100 şi 300 de lei.

Are pictura secrete?
Cred că în epoca calculatorului şi internetului nu mai sunt secrete depre pictură. Secretul ţine de capacitatea şi aptitudinea autorului, adică cât de bine ştii să preţuieşti materia cu care lucrezi. Sunt dezamăgit de faptul că oamenii nu au destulă cultură de a pricepe ce e artă şi ce e kitsch. Omul preferă povestea, nu poate sau nu are capacitatea şi timpul necesar să digere arta indiferent de forma ei.

Ce-i place
Adoră să meargă cu bicicleta. „Îmi place să fac mişcare. Îmi place muntele, de fapt orice loc departe de oraş“, spune Sebastian, care se uită la filme bune, ascultă rock, jazz şi alternative. „Îmi plac Deep Purple, Doors, Led Zeppelin, Malmsteen şi Phoenix“, explică pictorul.

Ce nu-i place
Sebastian detestă muzica de proastă calitate, în special manelele, şi nu vrea să aibă de-a face cu oameni proşti. „Încerc pe cât posibil să mă feresc de cei cu care nu am nimic în comun, cu care nu reuşesc să port o discuţie despre ceva interesant.“

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile