Iaşi: PORTRET/ Lucian Parfene: „Sunt un scriitor matinal“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a luat Premiul Asociaţiei Editurilor şi Publicaţiilor Literare din România pentru debut. A abordat toate genurile: poezie, proză şi teatru.

Prima poezie a publicat-o când era în clasa a X-a. „Am început să scriu din nevoia de a-mi explica lumea. Influenţa lecturilor a fost definitorie. Pe lângă acţiunea cărţii urmăream întotdeauna şi maniera de scriere. Prima mea poezie a fost filosofică, abstractă“, îşi aminteşte Lucian.

Prietenii, familia, experienţa dobândită în cenaclurile de la Casa Pogor şi Casa Dosoftei şi neliniştea interioară l-au determinat să continue să scrie.
Îndrumat de Emil Iordache

„Cenaclul Outopos a fost baza reală de plecare, motorul care merge şi acum. Acolo am încercat să schimbăm paradigma literară, acolo am căpătat încredere în noi, de acolo s-au deschis noi orizonturi pentru fiecare“, susţine scriitorul.

Lucian a început să frecventeze şi Cenaclul Junimea, condus de profesorul Emil Iordache. „Am învăţat lucrurile ascunse ale literaturii şi  cât de mult înseamnă să ai răbdare când scrii, putere de a te cenzura şi de a tăia din text“, povesteşte poetul.

Premii importante în poezie

În 1999 a câştigat Premiul Asociaţiei Editurilor şi Publicaţiilor Literare din România, pentru debut, Concursul Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu“ şi premiul Editurii „Convorbiri Literare“ la Festivalul Naţional de Poezie. „Datorită premiului de la «Convorbiri Literare»
mi-am scos cartea Ochiul Irod“
, explică ieşeanul.Iniţial, scriitorul dorea să-şi intituleze cartea „Amintiri dintr-un bordel bizantin“,  dar titlul nu i-a fost acceptat.

„Cuvântul bordel deranja încă în 1999. Am stat pînă noaptea târziu la discuţii cu domnul Emil Iordache căutând mai multe variante de titluri. Aşa am ajuns la o expresie dintr-o poezie“, mai spune LucianPentru premiul de debut al Asociaţiei Editurilor şi Publicaţiilor Literare din România au concurat şi Dan Bogdan Hanu şi Andrei Patra. „Participarea la concursuri era cam singura modalitate de a-ţi face scrierile cunoscute“, susţine scriitorul.

După şapte ani, Lucian a scos volumul de poezii „Femeia Deja Vue“. „Scriu acasă, la calculator, dimineaţa şi îmi place să beau cafea. Sunt un scriitor matinal“, explică ieşeanul.

Poetul crede că fiecare scriitor are ritmul său. „Uneori nu poţi scrie un rând luni de zile, alteori poţi termina o piesă de teatru în câteva ore“, spune Lucian. Anul 2010 i-a adus debutul în dramaturgie cu piesa „Te-a părăsit, nu-i aşa“, regia fiind semnată de Bogdan Ulmu.

Profil

Născut: 25 februarie 1976, Iaşi.
Studii: Este student la Facultatea de Litere de la  Universitatea „Al. I. Cuza“.
Familie: Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

Cum este  noua generaţie de poeţi, cea din care faceţi parte?
Este ciudată, divizată, atipică, are multe valori false, e oportunistă şi inconsecventă. Nu cred în ideea de generaţie, cred doar în valori individuale, iar generaţia aceasta le are.

Ce vă inspiră?
Mecanismul poeţilor e destul de complicat şi, cred eu, greu de explicat. De altfel, mecanismele creaţiei nu se pot cuantifica. Inspiraţia vine din alte locuri. Nu are un echivalent în lumea reală. Când te apuci să scrii ceva, nu te gîndeşti la o temă anume, scrii pur şi simplu.

Ce-i place
Îi plac provocările şi filmele. „Urmăresc toate genurile, cu condiţia fie bine regizate. Cel mai mult mi-a plăcut «Underground»“, spune Lucian. De asemenea, adoră să citească. „Autorii mei preferaţi sunt Marquez,  Dostoevski, Gogol şi Lermontov“, precizează poetul.

Ce nu-i place
Nu suportă profitorii şi prefăcuţii. „Lumea în care trăim este deja şubredă. Arta o poate salva schimbând mentalitatea oamenilor“, crede Lucian.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți