Iaşi: Oameni de afaceri şi o avocată, soţie de fost judecător, duşi cu cătuşe la instanţă (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avocat din cadrul Baroul Iaşi a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi, într-un dosar de trafic de influenţă.

22.00 Ancheta procurorilor vizează un trafic de influenţă, care s-ar fi făcut pe lângă doi judecători ai Curţii de Apel Iaşi în legătură cu o licitaţie. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, denunţul ar fi fost făcut de un om de afaceri ieşean.

În acest caz la DNA Iaşi a dat declaraţii şi judecătorul Dan Tăbâltoc.

21.21 Judecarea cererii de arestare preventivă pentru cele patru persoane reţinute a fost amânată pentru miercuri. "S-a acordat termen pentru mâine la ora 8.30", a declarat judecătorul Aurel Dublea, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi. Avocata şi celelalte trei persoane îşi vor petrece noaptea după gratii.

20.25 Persoanele reţinute de procurorii anticorupţie sunt: Lileana Cremeniţchi, avocat, Gheorghe Apopi, reprezentant legal al firmei Apopi&Blumen SRL, Nicolae Hogaş şi Dragoş Ionuţ Dascălu, şef sector Iaşi al firmei Viarom Construct SA. Cei patru urmează să fie aduşi în scurt timp la Curtea de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă.

19.45 În acelaşi dosar, zilele trecute, doi judecători au dat declaraţii în calitate de martori.

Se pare că ar fi vorba despre avocata Lileana Cremeniţchi, soţia lui Radu Cremeniţchi, fost judecător la Curtea de Apel Iaşi. Ancheta procurorilor DNA vizează un trafic de influenţă care s-ar fi făcut la doi judecători de la Curtea de Apel.

"Am primit o adresă oficială de la DNA Iaşi în legătură cu doamna Cremeniţchi în care mi se spunea că s-a pus în mişcare urmărirea penală şi că s-a dispus reţinerea ei pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă. În urmă cu trei săptămâni am mai primit o adresă de la DNA în care eram rugat să precizez dacă doamna Cremeniţchi este avocat în cadrul Baroului şi din ce perioadă", a declarat avocatul Ioan Mogoş, decanul Baroului de Avocaţi Iaşi.

Intrarea în avocatură a Lileanei Cremeniţchi este una controversată. În 2008, în urma unei sesizări, o comisie din Baroul Iaşi a analizat modul în care aceasta a intrat în avocatură.

Potrivit sesizării, avocata ar fi picat examenul de admitere, dar ar fi reuşit să îmbrace roba după ce a urmat stagiul la un avocat din Republica Moldova şi apoi s-ar fi transferat la Iaşi.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum