Iaşi: Norocosul care a câştigat 6,2 milioane de euro la Loto 6/49 se lasă aşteptat (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 22-042 din cartierul Păcurari şi l-a costat pe jucător doar 20,5 lei. În august 2008, Mihai Cazacu din Târgu Frumos a luat de la Loto 6/49 3,8 milioane de euro.

UPDATE ORA 10.00: Din cauză că agenţiile Loto sunt închise în prima zi a săptămânii, câştigătorul care a jucat biletul norocos în capitala Moldovei se poate prezenta luni în oraş numai la sediul Companiei Naţionale a Loteriei Române din Iaşi. Până la această oră, posesorul biletului nu şi-a confirmat câştigul.

Reprezentanţii Loteriei Române Iaşi susţin că este foarte posibil ca norocosul să nu aibă intenţia de a ieşi în faţă la Iaşi, ci ar prefera să se ducă direct la Bucureşti, singurul loc unde-şi poate încasa banii.

ORA 7.30: Valoarea marelui premiu de la tragerea Loto 6/49 de duminică, 29 august 2010, a fost de nu mai puţin de 6,2 milioane de euro. Biletul norocos care i-a adus aceşti bani unui ieşean a avut numerele 28,21, 12, 7, 23, 11.

Conform informaţiilor furnizate de Loteria Română, biletul în cauză a fost jucat la agenţia 22-042 din cartierul ieşean Păcurari. Câştigătorul are un an la dispoziţie pentru a intra în posesia acestei sume.

Ultimul câştig la Loto 6/49 a fost de 1,7 milioane de euro şi a fost acordat tocmai pe 7 martie 2010. Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Naţionale a fost de aproape 47 milioane de lei şi a fost câştigat pe 27 ianuarie 2008.

În august 2008, Mihai Cazacu, din oraşul ieşean Târgu Frumos, a câştigat 3,8 milioane de euro la Loto 6/49.

Mai citiţi:

Milionarul la Loto 6/49, aşteptat de procurorii ieşeni

L-a lovit „blestemul" câştigătorului la Loto

Vom reveni cu amănunte

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani