Iaşi: Mihai Dinu Gheorghiu: A vrut să-i ia locul fostului dictator (PORTRET)

În vara lui ’89, sociologul a încercat să trimită la Europa liberă o scrisoare prin care propunea să fie ales el în locul lui Ceauşescu secretar general al PCR.

Interesul pentru sociologie s-a conturat pentru Mihai Dinu Gheorghiu în perioada de reforme de la sfârşitul anilor ’60. Era în liceu. L-a atras deschiderea internaţională pe care o avea această disciplină. De fapt, interesul era dublu, pentru literatură şi pentru sociologie, combinaţie care reprezenta pentru el o modalitate de eliberare de dogmele staliniste de până atunci.

A urmat studii de sociologie şi psihologie la Iaşi în anii ’70, dar avea şi o activitate susţinută de critic literar. În 1980 îşi începe cariera de cercetător la Centrul de Ştiinţe Sociale, iar un an mai târziu debutează cu un volum de critică literară, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor.

Următoarea lucrare este distinsă cu titlul de „Cea mai bună carte de critică a anului“ de către Societatea „Călinescu“. În prezent, profesorul are în jur de zece volume personale şi alte câteva de traduceri. În anii ’80 a fost membru al grupului ieşean format în jurul revistei „Dialog“. Acum, este asociat al unor centre de sociologie europene şi al unor asociaţii internaţionale de sociologie de limbă franceză.

Proiecte de „internaţionalizare“

A fost, în 2004, membru al Comisiei Internaţionale Wiesel pentru Studierea Holocaustului, iar luna aceasta a primit Ordinul Meritul Cultural din partea Preşedinţiei României. Din 1998 este cadru didactic al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Iaşi.

A predat însă şi la o universitate din Franţa, între 1998 şi 2002. Asta pe lângă activitatea de cercetare desfăşurată în ţara de adopţie. În calitate de sociolog, Mihai Dinu Gheorghiu pregăteşte o colecţie pe care o vrea prestigioasă de ştiinţele sociale, intitulată „Observatorul social“.

În 2011 vrea să organizeze la Iaşi un mare colocviu internaţional pe tema „Ştiinţele sociale şi politica“. Ar mai fi interesat şi de realizarea unor studii transdisciplinare şi comparative, profitând de experienţele vieţii ştiinţifice şi intelectuale din afara României, care i-au permis să aibă o perspectivă mai detaşată, mai liberă asupra semnificaţiilor şi efectelor „internaţionalizării“ României.

Scrisoarea pierdută, găsită după 20 de ani

Prima ieşire din ţară, în Franţa, se petrece în 1986, iar de atunci a fost permanent în „ocrotirea“ Securităţii şi împiedicat în planurile sale. În vara lui 1989, când se pregătea Congresul al XIV-lea, Mihai Dinu Gheorghiu, membru de partid, a încercat să trimită o scrisoare deschisă pentru a fi difuzată la Europa liberă, însoţită de un program politic alternativ. „Prin ea propuneam, nici mai mult nici mai puţin, să fiu ales în locul lui Ceauşescu secretar al PCR“.

Epistola nu a ajuns la destinatar deoarece o consilieră a ambasadei americane refuzase să o scoată prin valiza diplomatică. „Puţin timp după eşecul acestei «candidaturi», primeam paşaportul şi părăseam România“, îşi aminteşte profesorul.

Reuşeşte să emigreze la Paris în septembrie, cu trei luni înainte de Revoluţie, timp în care a vorbit şi comentat situaţia din ţară la televiziunea franceză, la Europa liberă etc.  După 20 de ani, în august 2009, scrisoarea a fost găsită şi, pentru prima dată, publicată (în numărul din septembrie al revistei „Timpul“), ca o mărturie a acelor vremuri. „M-am întrebat mai târziu dacă acest document a ajuns vreodată sub ochii Securităţii şi dacă asta ar putea explica redobândirea paşaportului“, adaugă sociologul. Unele documente, descoperite ulterior în arhivele Partidului şi ale Securităţii, dau de înţeles că întrebarea era justificată.

Profil
Născut. 8 decembrie 1953, Iaşi.
Studii. Doctor în sociologie al Şcolii Superioare de Studii în Ştiinţe Sociologice, Paris, 1997.
Familie. Căsătorit, are un băiat

Întrebări şi răspunsuri
La ce lucraţi acum?
La un studiu asupra transformărilor vieţii intelectuale în noua conjunctură postcomunistă. De asemenea, doresc să introduc noi exigenţe în ştiinţele sociale, prea puţin preocupate de criza economică şi socială a ţării şi, deopotrivă, să contribui la deschiderea lor internaţională, dincolo de schimburile academice formale.
Cum v-a venit gândul acelei „candidaturi“?
O făceam din convingerea că doar o opoziţie deschisă din interiorul partidului putea face posibilă schimbarea. Criticile din exterior, mai ales ale intelectualilor, nu propuneau vreo alternativă, formulând doar revendicări profesionale.

Ce-i place
Mihai Dinu Gheorghiu este bucuros să constate apariţia unei noi generaţii intelectuale, cu personalităţi distincte, în istoria recentă a României. Îi place să asculte muzică clasică, să meargă pe bicicletă, însă din păcate nu prea poate s-o facă la Iaşi.
Ce nu-i place
Profesorul se simte deranjat de obscurantismul religios şi de excesiva prezenţă a religiei în viaţa publică, de anticomunismul postcomunist şi de desfigurarea oraşului cu proiecte precum Palas.