Iaşi: Legea zilierilor, dezbătută la coada sapei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici 40 de kilometri de Capitala Moldovei, noile norme legislative par desprinse din altă lume. Sătenii care fac clacă pentru a reuşi să-şi muncească pământul nici nu-şi imaginează că ar putea plăti impozit pentru cei care le trudesc pe ogor.  

Locuitorii din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, îşi duc molcoma existenţă muncind la câmp. Îşi lucrează via sau pământul cu vecinii, rudele sau prietenii şi nu le vine să creadă că acest lucru i-ar putea costa scump. Află despre deciziile luate de cei „mari", seara de la televizor. Au auzit despre Codul Muncii, Legea zilierilor şi amenzi drastice, dar niciunul dintre ei nu a înţeles că decizia guvernanţilor îi va viza în mod direct.

Şeful ITM Iaşi: „Noul Cod al Muncii va falimenta firmele mici“

„Da' la mine nu-i cazul, că am doar la vie câteva persoane", explică tanti Nicuţa. Când află că inclusiv pentru acestea trebuie să meargă să facă acte oficiale, nu-i vine să creadă. „Da n-am de ce să mă fac persoană juridică, eu am hemipareză. Pământul l-am declarat. Ştiu că dacă lucrează alţii la mine trebuie să merg acolo, la Sfatul Popular, să mă înregistrez", spune femeia.

„Îl las pârloagă. Să văd dacă le convine!"

'Nea Costică vine agale de la câmp, cu sapa în spate. Nu-l deranjează ploaia de afară, din contră, ştie că fără apă nu-i creşte porumbul şi nu va avea mâncare pentru animale. A auzit şi el la televizor de Legea cea nouă, a zilierilor, dar de amenzi nu l-a interesat. „E mult pământ, am în două locuri. Pun lucernă într-unul şi păpuşoi pe celălalt. Şi când e de lucru tocmesc oameni cu 50 de lei pe zi", spune Costică Lazăr (70 de ani).

Când aude că ar putea primi amendă dacă mai continuă să ia oameni „cu ziua", acesta începe să râdă. E râsul amar al unuia care a auzit multe, dar nu se aştepta şi la aşa ceva. „Dacă mă amendează că-mi lucrez pământul, îl las pârloagă. Să văd dacă le convine mai mult aşa", concluzionează bătrânul.

Remuneraţia pentru o zi de muncă e fixă în Mironeasa. Nu depinde de calitatea serviciului prestat. „Am vecini care nu au alţi bani în afară de aceştia. Dacă câştigă 40-50 de lei pe zi şi mai trebuie să plătească şi amendă, cu ce mai trăiesc?", se întreabă una dintre localnice.  Pe lângă suma fixă şi, cel puţin deocamdată, neimpozitabilă, cei care muncesc cu ziua în comună mai primesc şi „bonusuri": trei mese pe zi, băutură şi  ţigări, pentru fumători, ca să meargă lucrul cu mai mult spor.

„Munca cu ziua, singura sursă de venit"

„Comuna are aproximativ 4.200 de locuitori în cele tei sate, Schitu Hadâmbului, Urşiţa şi Mironeasa. Nu avem o evidenţă clară a celor care lucrează cu ziua în sat, dar sunt aproximativ 200 de persoane", a explicat Maricela Coneac, secretarul Primăriei Mironeasa. Printre aceştia se află şi Jan Achiri (53 de ani). „Munca cu ziua este singura noastă sursă de venit. Numai aşa putem câştiga un ban pentru că nimeni nu mai vrea să angajeze oameni în vârstă", a spus bărbatul.

Maxim 10 lei pe oră pentru zilieri

Potrivit Legii 52/2011, care vine să completeze noul Cod al Muncii, persoanele care lucrează cu zilieri sunt obligate la plata unui impozit de 16%. Cea mai mare amendă stabilită pentru încălcarea acestor prevederi este de 20.000 lei, secondată de interzicerea utilizării zilierilor.

De asemenea, beneficiarii, adică persoanele juridice pentru care zilierii lucrează, au obligaţia de a realiza Registrul de evidenţă al zilierilor. Acesta va fi tipărit exclusiv de Imprimeria Naţională, iar de distribuirea acestuia se va ocupa Inspectoratul Teritorial de Muncă, evident, contra-cost. Documentul va fi completat zilnic şi depus lunar la ITM.

Legea zilierilor prevede şi sumele între care trebuie să se încadreze plata celor care sunt angajaţi cu ziua. Astfel, aceasta nu poate fi mai mică de doi lei pe oră, dar nici nu poate depăşi zece lei pe ora lucrată. „Legea zilierilor este deja în aplicare, a fost publicată în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, nu au fost finalizate normele. Până acum nu au fost publicate nici Registrele de evidenţă ale zilierilor pe care trebuie să le deţină şi să le completeze fiecare angajator ", spune George Tanasievici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi. Acesta susţine că verificările pentru respectarea legii vor fi realizate concomitent cu cele pentru munca la negru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”