Iaşi: Iubita îi este în fiecare zi aproape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Luchici, studentul ieşean care-şi scrie licenţa cu gura, a avut-o în permanenţă alături pe prietena lui . Alexandru (25 de ani) este paralizat de la gât în jos. Un salt în apa prea mică din Deltă i-a furat mobilitatea când avea 22 de ani. De atunci, el şi-a împărţit toată suferinţa cu iubita lui, Gentilia Zenovei.

Alex Luchici şi Gentilia Zenovei erau împreună de un an şi jumătate când a avut loc accidentul, iar de atunci sunt nedespărţiţi. Iubita lui a stat nopţi întregi prin spitale când Alex se afla în operaţie, şi tot împreună au trecut peste complicaţiile care apăreau. „A fost greu, dar Alex a avut ambiţia de a ieşi din spitale", mărturiseşte Gentilia. În prezent, cei doi locuiesc cu chirie într-un apartament din Iaşi.


„Depind foarte mult de Gentilia. Eu pot doar să folosesc laptopul, în rest ea mă ajută cu totul. Nu poate lipsi decât o oră, cel mult două, de acasă“
, explică Alex. Accidentul nu a făcut decât să-i apropie mai mult pe cei doi. „Nu m-am gândit nicio clipă să renunţ la bătălia pe care am început-o alături de el. Suntem în permanenţă în căutare de studii medicale privind remedierea leziunilor pe coloană. Avem încredere şi speranţă că mai devreme sau mai târziu vom ieşi din impas. Având în vedere evoluţia lui Alex, avem motive să fim optimişti“, a spus Gentilia.


Tinerii sunt încrezători

Cei doi nu doresc să fie compătimiţi şi nici nu cred că accidentul le-a curmat visurile. „Doar privim din altă perspectivă, dar nu s-a încheiat nimic. Nimic nu este iremediabil, totul poate fi corectat“, crede cu tărie Gentilia. Mai mult, tinerii muncesc de acasă pentru a câştiga, la rândul lor, ceva bani. Se ocupă de traduceri şi aşteaptă chiar un răspuns de angajare de la un Birou de Traduceri. "Este singurul job care ne permite amândurora să lucrăm de acasă. Este un program mai flexibil. Amândoi ştim limbi străine“, ne-a explicat Gentilia.


„Este un supraom“


Şi prietenii i-au rămas aproape lui Alex. Spun că-i admiră curajul şi ambiţia. „Alex este un om curajos. Asta s-a văzut din prima clipă de după accident. A avut încredere în el şi niciodată nu l-am văzut demoralizat. Nu i-a fost nicio clipă frică de ceea ce urmează. E un supraom. Accidentul nu l-a schimbat mai deloc", ne-a mărturisit Victor Pricop, un prieten din copilărie.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil