Iaşi: Fresce de un secol pe zidurile de la „Cuza“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii recondiţionează frescele găsite la intrarea în Aula „Gheorghe Asachi“

Câteva picturi realizate în urmă cu mai bine de 100 de ani au fost descoperite în clădirea celei mai vechi universităţi din ţară. Frescele au fost acoperite, cel mai probabil, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Lucrările murale care împodobeau acum 114 ani pereţii Aulei „Gh. Asachi“din corpul principal de clădire al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi vor putea fi admirate din nou după decenii în care au stat acoperite.


Constructorii au dat de picturi în timpul lucrărilor de reparaţii făcute la intrarea în aula care aparţine Universităţii Tehnice (UTI). Munca migăloasă de recondiţionare a frescelor a revenit, astfel, unei echipe de specialişti, aceeaşi care a realizat şi lucrările de la Biblioteca Centrală Universitară.


„Nu se ştie exact când au fost acoperite frescele, care prezintă motive florale. Noi bănuim că după cel de-al Doilea Război Mondial, când, din cauza condiţiilor dificile, reparaţiile după bombardamente s-au făcut cum s-a putut“, spune Horia Teodorescu, prorector al Universităţii Tehnice. Dorinţa celor de la UTI este să păstreze cât mai mult din vechile lucrări.


Portretul lui Carol I, după prezidiu


„Unde am găsit o bucată, o păstrăm integral şi restul completăm cu modelul nou, patinat“
, explică Florin Tâbârnea, coordonatorul echipei de restaurare. Până acum lucrările s-au extins doar la nivelul holului din faţa aulei şi la intrări. Acestea vor fi finalizate până în luna decembrie, după care echipa va intra în sală. Aici, însă, sunt aşteptate alte surprize, la fel de valoroase. Pe peretele din spatele prezidiului sunt în prezent două portrete, al lui Petru Poni şi al lui Gheorghe Asachi.


 „Este posibil ca în spatele lor să fie cei doi regi, Carol I şi Elisabeta. Sigur este ceva dedesubt“, a precizat Maria Ana Zup, reprezentantul Comisiei Monumentelor Istorice Moldova.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa