Iaşi: Cutia milei pentru parterul noului spitalul de Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Ioan“ a inaugurat joi cutia milei pentru dotarea şi finisarea noului spital.

Cu sloganul „dă din suflet azi un leu şi-ai să ai spitalul tău“, medicul vrea să strângă bani pentru a finaliza amenajarea noului spital din Copou, căruia îi mai lipseşte parterul.

„Acest nou spital este proiectat cu grijă pentru a primi urgenţe atât pe sol, cât şi prin aer, este unicat prin specialităţile pe care le are. Este criză, mai ales atunci cânt tratezi peste 30.000 de pacienţi în cele două paturi de consultaţii“, a spus Ciuhodaru.

Pentru a se muta în noul spital, medicii ar trebui să strângă în cutia milei căteva milioane de lei, urmând ca pentru restul finisajelor să mai strângă 2 milioane de euro.

Spitalul mai mare nevoie şi de aparatură medicală estimată la 10 milioane de euro, însă medicul Ciuhodaru este încrezător că va aduna aparatura din sponsorizări.

„Noi suntem dispuşi să dăm şi cu var, numai să ne mutăm în noul spital. De dimineaţă, de când am deschis cutia milei, fiecare pacient care a venit în UPU a lăsat măcar un leu“, a mai spus Ciuhodaru.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică