Iaşi: Alba-neagra cu dosarul agenţilor de la Rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul Rutiera", în care sunt judecaţi mai mulţi poliţişti pentru trafic de influenţă, abuz în serviciu şi luare de mită, pare că nu va prinde rădăcini la Tribunalul Iaşi. Deşi de abia s-a întors de la Curtea Constituţională, unde a stat aproape nouă luni, o parte din avocaţii apărării au cerut strămutarea cauzei.

Aceştia au solicitat Curţii Supreme să admită judecarea dosarului la o altă instanţă. „Am trimis astăzi o cerere de strămutare. Imparţialitatea unui judecător ţine de interiorul acestuia şi nu de presiunile la care poate fi supus din exterior, în sensul că, dacă un magistrat este suficient de vertical şi corect nu va fi influenţat", a declarat Toni Baltag, avocatul agenţilor Lucian Munteanu şi Răzvan Marciuc.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au trimis în judecată, în luna noiembrie 2009, 14 agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi pentru  infracţiuni de corupţie. Poliţiştii au fost acuzaţi că ar fi intervenit pe lângă colegi pentru ca amicii, rudele sau cunoştinţele lor să nu fie sancţionate în trafic.

Nouă luni la Curtea Constituţională

Cu toate că procesul a început la sfârşitul anului 2009, nici până acum agenţii nu au fost audiaţi. Dosarul a fost amânat de câteva ori, iar în aprilie 2010 avocaţii poliţiştilor au invocat o excepţie, iar Tribunalul Iaşi a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.

Citiţi şi:

Iaşi: Poliţiştii din „dosarul Rutiera", săraci în acte

Iaşi: Dosarul „Rutiera" a fost îngropat la Curtea Constituţională

Apărătorii au susţinut că un articol al Codului de Procedură Penală încalcă dreptul la viaţă privată deoarece permite ca unele persoane să fie interceptate înainte să fie începută urmărirea penală sau înainte ca acestea să comită o infracţiune. După aproape nouă luni dosarul a revenit la Iaşi, iar un nou termen al procesului va fi pe 27 ianuarie. „Până acum au fost discutate chestiuni procedurale. Orice dosar sănătos începe cu excepţii. Eu nu doresc strămutarea. Am încredere în justiţia ieşeană", a declarat Ionel Nechita, avocatul agentului Vănel Carp.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile