Iaşi: Ajutorul de şomaj, mai atractiv decât munca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Ajutorul de şomaj, mai atractiv decât munca

Cererea pentru forţa de muncă în domeniul confecţiilor este foarte mare, însă şomerii repar-tizaţi de Forţele de Muncă nu acceptă să lucreze.

Alegerea şomerilor care provin din sectorul confecţiilor este aproape unanimă atunci când sunt ghidaţi de Forţele de Muncă către companiile de textile: oamenii refuză să muncească.

Citeşte şi:

„Am lucrat în vânzări, iar când am intrat în şomaj, cei de la Forţele de Muncă m-au trimis să lucrez în confecţii. Normal, m-am dus şi am cerut o negaţie. Cum cei de la firmă
n-au vrut să-mi dea, am ales să fac cursuri de calificare, căci vreau să lucrez tot în vânzări, dar nu am diplomă“,
afirmă Elena, care a ajuns şomeră la vârsta de 40 de ani.


Pentru ajutorul de şomaj, care este potrivit legislaţiei de minim 475 de lei, ieşenii înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi nu trebuie să depună niciun efort. În schimb, ofertele angajatorilor pornesc de la 720 de lei, iar la salariu se adaugă bonuri de masă şi decontarea transportului.  „Mi-e greu să învăţ acum să cos. În plus, am înţeles că programul este foarte strict şi că trebuie să faci eforturi foarte mari pentru a-ţi face toată norma. Altfel nu primeşti salariul întreg“, adaugă Elena. Unii angajatorii sunt dispuşi să-i înveţe de la zero pe cei care n-au experienţă o meserie care le-ar putea fi de folos pe viitor.

Şomerii se eschivează cu ajutorul adeverinţelor
„Noi organizăm cursuri de calificare pentru cei care n-au mai lucrat în confecţii, însă interesul din partea şomerilor este inexistent. Oamenii au rămas cu mentalitatea că este dreptul lor să primească ajutorul de şomaj“, este de părere Irina Schrotter, proprietarul firmei Confecţii Integrate Moldova.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi spune că multe persoane se eschivează de la muncă şi aduc adeverinţe de la medicul de familie, care atestă faptul că nu pot lucra. „Noi nu avem dreptul că refuzăm aceste adeverinţe, care nu sunt întotdeauna date corect de medicul de familie“, explică Gineta Roman, director în cadrul AJOFM Iaşi.


Atât reprezentanţii AJOFM, cât şi angajatorii spun că tinerii sunt primii care fug de locurile de muncă din confecţii. „Tot persoanele în vârstă, care au muncit zeci de ani, se zbat să se angajeze după ce au rămas şomeri în prag de criză. În schimb, cei tineri nu sunt interesaţi“, a spus Mihaela Brânză, şef Resurse Umane în cadrul Iaşitex.

Ce scuze invocă şomerii

„Nu-mi permite starea de sănătate“, „am tatăl bolnav“, „mă internez în spital“, „plec din ţară“, „stau acasă cu copilul“ sunt doar câteva dintre argumentele şomerilor care vin să ceară negaţii de la firmele private. „Noi nu le dăm negaţii sub nicio formă. Suntem societate comercială, nu o instituţie cu scop caritabil“, a adăugat Irina Schrotter.

Citiţi se spun angajaţii despre alegerea şomerilor mâine în:

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Prognoza meteo luni, 27 octombrie. Ploi în mai multe regiuni și maxime de până la 17 grade
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
S-a schimbat puterea în Formula 1: Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Mexicului și e noul lider mondial