Hala în care se ascund femeile bătute din Iaşi: „Lăsate în drum desculţe, ajung la noi noaptea, doar cu o haină pe ele“
0Într-o hală aparent părăsită de la marginea Iaşiului se ascund femei bătute de bărbaţi. Pentru cel mult şase luni, centrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului le este casă. Pentru că soţiile sunt mai mult decât decât dependente de soţii violenţi, peste jumătate dintre victime revin în iadul de acasă.
„Ai văzut ce descoperire a făcut NASA ieri sau ştii că poţi să faci o bombă cu ce ai în bucătărie? Ai auzit că copiii râd de 300 de ori pe zi şi adulţii abia zâmbesc de 10 ori pe zi?”, spune Ana printre lacrimi, amintindu-şi cum a început povestea ei de dragoste.
Pe atunci ea şi Robert erau tineri, se visau la casa lor şi îşi doreau o familie frumoasă şi numeroasă. El lucra în armată, iar ea prin diferite firme din Bucureşti care acceptau să angajeze o tânără cu semipareză pe partea dreaptă. În tinereţe a fost violată şi de panică a rămas înţepenită. Când a apărut Robert, lumea ei a prins sens şi fricile din trecut parcă au dispărut. Nici în cel mai urât coşmar nu era bântuită de un soţ alcoolic, transformat într-un vulcan de nervi din care să iasă numai înjurii, ameninţări şi sudalme.
„Eu nu i-am făcut nimic. Am stat lângă el, l-am ajutat să ridicăm o casă, i-am fost alături după ce şi-a pierdut slujba. Robert a lucrat în armată şi într-o zi când ieşea de la muncă a căzut paralizat. Picioarele de la genunchi în jos nu l-au mai ajutat şi aşa a început calvarul. Soţul meu mă terorizează de un an. Aveţi cuvântul meu că bea seara de seară din noiembrie anul trecut”, povesteşte Ana, aproape tremurând.
Spune că în ultimul an a fost „terorizată”, ameninţată de Robert că va aduce în casă o armă cu care va face dreptate. În lumea paralelă a soţului bolnav, Ana îl înşeală cu mai mulţi bărbaţi prin Iaşi. Chiar dacă ea venea în oraş doar să-şi vadă fetiţa cea mare care este hipoacuzică şi înscrisă la o şcoală specială din oraş. „I-am atras atenţia că este violent şi că mă derajează cum se comportă. S-a îmbătat şi a izbit un laptop de gresie. Când plecam din faţa lui a plecat venea după mine în dormitorul gemenelor şi continua scandalul. Pe 4 noiembrie am avut curajul să plec după ce doctriţa de familie mi-a spus că există o astfel de posibilitate”, mai adaugă Ana.
De când se află în centru bucureşteanca nu a vorbit niciodată cu fetiţele ei de patru ani pentru că altfel soţul ar putea afla unde se ascunde. Între timp, femeia îşi caută de muncă şi speră să-şi recapete mobilitatea mâinii afectate. Anul trecut putea să o ţină întinsă şi să se spele pe dinţi. După ce a început calvarul, mâna şi piciorul drept iar i-au înţepenit.
„Crima de la coafor”
În centrul pentru femei abuzate din Iaşi sunt cazate în permanenţă te mame cu copii. Acum în căminul improvizat de autorităţi trăiesc şapte mame şi 15 copii. Ele provin din familii distruse de alcool şi sărăcie şi sunt martorele unor scene atât de violente, încât în unele cazuri au coşmaruri luni întregi.
„Ajung la noi la diferite ore. Când sunt lăsate în drum desculţe doar cu o haină pe ele. Pentru că la sat violenţa este foarte des întâlnită, trebuie să selectăm cazurile cele mai grave. Dar chiar şi aşa, ameninţate că li se taie gâtul, că vor fi spânzurate sau ucise sub orice altă formă, din experienţa noastră peste jumătate dintre victime revin în casa agresorului. Sunt abuzate şi suferă de sindromul Stockholm”, precizează Andra, coordonatoarea centrului.
Aceasta spune că literatura de specialitate conseamnează că o victimă abuzată trebuie să plece de cel puţin opt ori de acasă ca să poată să se detaşeze de agresor. Dincolo de dependenţa materială şi financiară, pentru că în cele mai multe cazuri femeile nu au alternative de locuit, victimele sunt legate emoţional de partener şi după un timp încep să le fie dor de el. Astfel, în unele cazuri singure se dau de gol şi angajaţii centrului se trezesc cu agresorii la uşă.
„Noi ţinem uşa de la intrare închisă prin interior dacă gardianul nu este în zonă pentru că nu de puţine ori ne-am trezit cu bărbaţii violenţi în centru. Dacă unele cazuri se rezolvă prin divorţ sau revenirea victimei în familie, pentru alte femei singura soluţie e mutarea în alt judeţ”, mai arată coordonatoarea centrului.
Într-o astfel de situaţie a fost acum câţiva ani o ieşeancă de 28 de ani, iubita unui interlop, care a putut scăpa de furia agresorului doar prin strămutare. Bărbatul însă a ajuns la părinţii fetei, i-au ameninţat cu moartea şi tânăra a revenit alături de bruta sa. Acum doi ani, un alt partener furios că soţia a îndrăznit să plece de acasă, a urmărit-o la locul de muncă şi a omorât-o. Mina Olaru a fost ucisă prin înjunghiere pe 28 decembrie 2013 în coaforul la care lucra. Se afla de două zile în centrul pentru protecţia victimelor violenţei domestice tocmai pentru că soţul alcoolic o bătuse în zilele de Crăciun.
Citeşte şi: