Frumoasa canotoare incendiată de soţ a murit la Spitalul de Arşi. Piromanul este arestat, dar refuză să-şi recunoască vina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Albu, tânăra de 20 de ani mutilată într-un incendiu provocat de soţul gelos, a decedat la spitalul din Bucureşti, din cauza arsurilor foarte grave.

Medicii n-au mai putut s-o menţină în viaţă, iar tânăra, aflată în comă indusă încă din data de 28 iulie, a murit în cursul zilei de duminică, 4 august. Fosta sportivă de performanţă, campioană la canotaj, a fost victima unei întâmplări de groază.

Soţul, Gabriel Albu (23 de ani), s-a întors de la muncă pe data de 27 iulie şi a început să se certe cu soţia sa. Gâlceava din familie pornea adesea din cauza supărării tânărului pe socri. Amândoi locuiau în casa părinţilor fetei din comuna ieşeană Ţuţora, iar Gabriel Albu era nemulţumit că socrii săi nu doresc să îi facă acte pe casă.

De asemenea, în mintea băiatului, părinţii săi sădiseră ideea că soţia l-ar înşela. Pe 20 iulie, tânărul s-a întors de la serviciu şi după o dispută verbală cu Oana Albu, aceasta l-a ameninţat că îl va părăsi. În acel moment, Gabriel a pus mâna pe o canistră plină cu benzină şi a stropit-o din cap până în picioare pe iubita sa. Ulterior, a aprins o brichetă şi i-a dat foc.

Tatăl fetei a rememorat incidentul grav, care i-a distrus viaţa fetei sale.  “Vineri noaptea au avut o ceartă, dar nu ne-am băgat pentru că de obicei se împăcau repede. Nu mi-am auzit decât fetiţa cum ţipa cu toată puterea, iar apoi am văzut-o cum a ieşit din casa în flăcări. A fost făcuta scrum într-o clipă. Sunt bărbat, dar plang în fiecare zi când mă gândesc că a fost o campioană cu medalii la gât”, a spus Cristian Cârju, tatăl fetei. În trecut, Oana Albu a fost campioană la canotaj, dar s-a retras din activitate în urmă cu ceva vreme.

La scurt timp după incident, Gabriel Albu a fost internat la Spitalul de Psihiatrie “Socola” din Iaşi. “S-a concluzionat  că tânărul a avut discernământ în momentul comiterii faptei, iar procurorul a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore”, a precizat Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Vineri după-amiază, ieşeanul a fost arestat pentru 29 de zile. El va fi acuzat de omor deosebit de grav şi distrugere prin incendiere.

Bărbatul a negat tot timpul că a provocat incendiul, ba chiar a făcut mai multe declaraţii şocante.

Oana Albu, fostă Cârjă, a fost sportivă de performanţă ea activând în trecut la Clubul Sportiv Municipal din Iaşi. Pe site-ul acestui club Oana poate fi găsit şi palmaresul ieşencei:

    Data nasterii: 10.09.1993
    - componenta Centrului Olimpic de juniori I

    2009
    - Campionatul National ergo. Loc IV
    - Cupa F.R.C ergo. Loc II
    - Campionatul National Fond, jun. 2x j.II. Loc II
    - Regata Internationala Belgrad: loc III 2x j.II si loc II 2x j. I
    - Campionatul National Fond seniori 2 - loc I
    - Cupa Romaniei 1x loc.II
    - Campionatul National Scolar, Navodari: 1x j. I, loc III

De asemenea, în presa locală au apărut astăzi mai multe mesaje de condoleanţe pentru familia îndurerată a Oanei. "S-a stins mult prea devreme lumânarea vieţii pentru Oana Cîrjă, fosta sportivă a secţiei noastre de canotaj, o sportivă de mare valoare, o colegă şi o prietenă deosebită. Cu inimile împietrite de durere, îi aducem un pios omagiu. Tot ce ne-a rămas să-i oferim sunt rugăsiunile lumânările, florile şi lacrimile noastre", au transmis antrenorii şi sportivii de la secţia de canotaj a CSM Iaşi 

Pe aceeaşi temă:

FOTO Povestea frumoasei canotoare mutilată de soţ. O sportivă de 20 de ani este ţinută în viaţă de aparate după ce iubitul a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco