Francezii vor să scape de Solcan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Ambasadei Franţei la Bucureşti i-au rugat pe judecătorii Curţii de Apel Iaşi să urgenteze procesul prin care s-a cerut extrădarea Luminiţei Solcan (41 de ani), femeia care l-a ucis în 2005 pe liderul Comunităţii Ecumenice din Taize.

Diplomaţii au motivat că se va schimba legislaţia franceză, fapt ce o va afecta şi pe ieşeancă. Curtea de Apel a rămas la termenul de ieri al procesului în pronunţare, dar a amânat luarea unei decizii pentru joi.

Luminiţa Solcan l-a înjunghiat pe 16 august 2005 pe părintele Roger, fondatorul Comunităţii Ecumenice din Taize. Preotul a murit, iar românca a fost imobilizată de către martori. Femeia a fost internată la centrul Chartreuse din Dijon, după ce s-a stabilit că avea o serie de afecţiuni psihice. În iunie, ieşeanca a formulat o cerere de extrădare, care a fost aprobată de autorităţile franceze şi a ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Iaşi.

Înjunghiată în spital
Dacă solicitarea va fi admisă Solcan ar putea fi internată la Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri. La sfârşitul lunii martie, ieşeanca a fost înjunghiată cu 17 lovituri de cuţit în centrul specializat Chartreuse. Agresoarea a fost tocmai colega ei de cameră, în vârstă de 37 de ani, care era internată în centru de o săptămână, la cererea ei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani