FOTO Misterioasa moarte a unei studente din Iaşi: găsită dezbrăcată, fără suflare, într-o vilă din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lavinia iacomi era o fata foarte veselă, susţin cei care au cunoscut-o

O tânără de 26 de ani din Iaşi, sora unei doctoriţe din municipiu, a murit în condiţii necunoscute, într-un oraş turistic din Italia. Autorităţile din Peninsulă iau în calcul toate variantele, de la o posibilă crimă până la o boală misterioasă.

Lavinia Iacomi, sora unei doctoriţe de la Institutul de Oncologie din municipiu, a fost găsită fără suflare în circumstanţe neclare, la începutul acestei săptămâni, autorităţile din Peninsulă neputând preciza care au fost cauzele care au determinat decesul acesteia.

Trupul neînsufleţit al fetei a fost găsit gol, de logodnicul acesteia, în cada vilei în care cei doi locuiau. Lavinia Iacomi urma să plece cu iubitul ei într-o vacanţă la o zi după ce a avut loc tragedia, vestea morţii şocând rudele şi prietenii de acasă. Cauza morţii fetei urmează a fi stabilită astăzi, când autorităţile din oraşul turistic Termoli au programat necropsia.

Circumstanţele decesului

Potrivit presei locale din Termoli, un orăşel de peste 30.000 de locuitori din sudul Italiei, fata era logodită cu un tânăr italian, pe nume Francesco Gesuela, cu care locuia împreună din primăvara anului trecut. Gesuela deţine în Termoli o pizzerie, iar Lavinia lucra împreună cu acesta în local. Tânăra era absolventă de contabilitate al unui Institut din Termoli şi era pasionată de artă şi muzică clasică. De altfel, pe contul ei de Facebook sunt distribuite mai multe postări conţinând compoziţii celebre de Bethoveen sau alţi compozitori celebri. De asemenea, potrivit ediţiei electronice a cotidianului Primo Numero, apropiaţii fetei au declarat că Lavinia era o persoană foarte inteligentă. Înainte de a pleca în Italia, ea a absolvit la Iaşi Colegiul “Mihai Eminescu”, unul dintre cele mai renumite din oraş.



În ziua tragediei, luni, 29 septembrie, logodnicul Laviniei plecase să ia cina cu mama sa, întorcându-se în jurul orei 18.00 pentru a-şi lua iubita şi a face cumpărături pentru excursia programată a doua zi. Atunci a găsit-o pe Lavinia fără suflare. Ieşeanca se afla goală, într-o cadă de ceramică, cu trupul acoperit de apă şi capul în afară. Francesco Gesuela a apelat imediat la un vecin, care a sunat autorităţile. Nu mai era însă nimic de făcut pentru tânăra de 26 de ani.

O echipă de poliţişti şi procurori a ajuns în scurt timp la faţa locului încercând să afle circumstanţele în care muriseră Lavinia. Au fost luate în calcul toate variantele, de la o boală misterioasă, până la crimă sau sinucidere. Până ieri nu erau indicii clare care să confirme vreuna dintre variante. Corpul fetei nu avea nicio urmă de violenţă, iar în casă nu a fost descoperit niciun bilet de adio. “Nu excludem nimic, lucrăm la toate posibilităţile”, au declarat autorităţile italiene, citate de Primo Numero.

Înainte de a fi găsită moartă în baie, Lavinia rămăsese singură timp de şase ore. Cu o noapte înainte, ea postase pe o reţea de socializare un mesaj bizar: “mi-aş da viaţa pentru a nu muri”, însă varianta sinuciderii este cel mai puţin probabilă potrivit autorităţilor citate de presa italiană. Mai ales că în casă în care a avut loc tragedia a fost găsit un cărucior cu hainele pe care fata se pregătea să le împacheteze pentru excursie.

„Nu am aer suficient să trag în piept”

Trupul Laviniei Iacomi se află în prezent la Morga din Termoli, acolo unde astăzi, la orele prânzului, urmează a fi efectuată necropsia ce va stabili cauza morţii. De asemenea, casa în care a fost găsită ieşeanca fără suflare a fost izolată de autorităţi până la finalizarea anchetei.

Presa italiană a prezentat declaraţii ale apropiaţilor Laviniei, aceasta fiind caracterizată ca “zâmbitoare, prietenoasă, sociabilă”. Cei care au cunoscut-o au mai spus despre tânără că era iubitoare de muzică bună, de călătorii şi de animale.

Vestea morţii i-a şocat pe cei apropiaţii din România. Doctoriţa Oana B., sora Laviniei Iacomi, a postat zilele acestea mai multe fotografii cu sora sa, dar şi un mesaj sfâşietor: „Nu mai am lacrimi, nu pot să descriu ce simt, niciodată şi nimănui nu-i doresc să aibă această durere. E o durere pe care în cei 34 de ani ai mei nu am avut-o, să nu am senzaţie de sete, de foame, nu am aer suficient să trag în piept pentru că nu mai am putere. Te plâng draga mea surioară, te plâng şi te privesc...”, a postat Oana B.


 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete