Fost avocat ieşean a murit înainte să i se facă dreptate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape două decenii de procese, Mircea Verusi a decedat la 95 de ani, înainte ca instanţa să-i aprobe retrocedarea moşternirii de 5,5 hectare din pădurea de la Ciric şi din lacul Veneţia.

Ieşeanul care a luptat timp de 18 ani ca să intre în posesia unei bucăţi din pădurea de la Ciric a închis ochii, în această lună, înainte ca justiţia să se pronunţe. Demersurile bărbatului au fost preluate de rudele sale. „Am preluat litigiul de la unchiul meu. Până acum doi ani, şi-a reprezentat singur cauza şi s-a dus de fiecare dată la instanţă pentru a i se recunoaşte dreptul. Unchiul meu a sperat că-şi va primi pământul până în ultima clipă“, a spus Ciprian Ciobanu.


Mircea Verusi a revendicat în 1991 un teren de 5,5 hectare, adică o fărâmă din pădurea de la Ciric şi 3.000 de metri pătraţi din luciul de apă al lacului Veneţia. Chiar dacă a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă încă din 2006, prin care obliga municipalitatea să-l pună în posesie şi să-i elibereze titlul de proprietate, petentul s-a izbit de o altă piedică.


Judecător reclamat la CSM


Deşi terenul era în litigiu, Primăria Iaşi a devenit proprietar în 2007 pe o suprafaţă de 387 de hectare la Ciric, inclusiv pădurea lui Verusi. Acesta a fost pus în situaţia de a cere în februarie 2011 anularea parţială a actului municipalităţii. Între timp, bărbatul decorat cu Ordinul „Coroana României“ a fost chemat de funcţionarii Primăriei la negocieri pentru a i se propune un amplasament la schimb. Nici după moartea solicitantului, judecătorii nu s-au mobilizat pentru a-i recunoaşte dreptul.

„Din februarie, s-au dat şapte termene la dosar, în situaţia în care de la termenul al treilea aveam toate documentele la dosar. De două ori a fost amânat şi de alte două ori a fost repus pe rol“, a spus avocatul Toni Baltag. Procesul a fost continuat de nepotul lui Verusi, Ciprian Ciobanu, care va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii pentru nenumăratele amânări ale dosarului. „De ce îi trebuie unui judecător atât timp să constate că nu sunt toate actele la dosar? Vreau să sesizăm CSM, ori să fac cerere de recuzare a judecătorului“, a mai spus avocatul

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete