Foişorul din curtea lui Simirad „a învins” Poliţia Locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a obţinut în instanţă anularea amenzii  de 10.000 de lei primită de la Poliţia Locală. Edilul a fost sancţionat pentru că ar fi construit un foişor fără autorizaţie.

Constantin Simirad a învins Poliţia Locală în instanţă. Judecătoria Iaşi a admis, pe 14 martie, plângerea preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi împotriva procesului verbal de contravenţie şi a dispus anularea actului.

Poliţia Locală l-a amendat pe Simirad, în mai 2011, cu 10.000 de lei pentru că ar fi construit un foişor fără autorizaţie, în curtea casei sale. Edilul a cerut anularea procesului de contravenţie în instanţă.

Iaşi: INTERVIU/Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean: „Nu mai dovedesc să merg la inaugurări“

"Data de 16 mai, la care se consideră săvârşită fapta ce îmi este imputată prin procesul verbal, nu coincide cu data reală a finalizării respectivei construcţii cu caracter provizoriu, aceasta fiind, în fapt, poziţionată la finele anului 2002. La nivelul anului 2002, din punctul de vedere al legislaţiei în domeniul urbanistic, nu era prevăzută obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construire pentru acest gen de construcţie provizorie realizat din material lemnos, fapt certificat la momentul respectiv de răspunsul competent dat de serviciul de profil din cadrul aparatului de specialitate al Primariei", a precizat Simirad, în plângerea adresată instanţei. Preşedintele CJ a susţinut şi că dreptul poliţiştilor de a-l amenda s-a prescris din 2004.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate