Femeia cu căruţă care a reuşit să amăgească statul român cu 2,6 milioane de euro. Câţi ani va sta în puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost condamantă la 9 ani de închisoare FOTO Arhivă

O femeie de 64 de ani de etnie romă, care susţine că a derulat afaceri de milioane de euro folosindu-se de o căruţă, a fost găsită vinovată de evaziune fiscală şi condamnată la o pedeapsă record.

Aneta Stănescu, originară din Lunca Cetăţuii, a fost condamnată la 9 ani de închisoare cu executare, printr-o sentinţă definitivă pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Femeia de 64 de ani ar trebui să plătească şi despăgubiri de peste 2,6 milioane de euro, motiv pentru judecătorii au dispus punerea sub sechestru a bunurilor actuale şi viitoare ale femeii. Până în prezent, statul nu a reuşit să recupereze niciun leu de la evazionistă.

Ieşeanca nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse de procurori. În rechizitoriu, anchetatorii au notat că femeia ar fi comis faptele de evaziune prin intermediul firmei SC Metal Eurogrup SRL, firmă înfiinţată în august 2013 la care Aneta Stănescu a fost asociat unic şi administrator. 

O serie de tranzacţii contabile suspecte au atras atenţia anchetatorilor, mai ales că femeia din Lunca Cetăţuii a primit de la stat şi aproape două milioane de euro, drept decontare de TVA. Aşadar, aceşti bani au fost acordaţi de Fisc din fonduri publice, în contul evazionistei. Când procurorii i-au cerut facturile aferente decontului de TVA, femeia a precizat că nu le mai are. Era vorba, au stabilit procurorii, de achiziţii fictive de peste 30 de milioane de lei, realizate doar în scopul fraudării statului. Judecătorii au invocat că firma femeii nu avea niciun angajat, dar, cu toatea acestea „a înregistrat achiziţii foarte mari de mărfuri la intervale scurte de timp”. Achiziţiile fictive constau în materiale feroase şi neferoase.

Femeia a spus că de manipularea fierului se ocupau oameni plătiţi cu ziua, şi că închiria vehicule pentru asta sau se folosea de o căruţă pentru transport. Aneta Stănescu a mai spus că de contabilitate se ocupa o femeie pe care nu o cunoaşte. „Instanţa reţine de asemenea că, prin fapta sa, inculpata a cauzat un prejudiciu important bugetului de stat, din care nu s-a recuperat nicio sumă. Instanţa va avea în vedere totodată şi numărul mare de acte materiale reţinute în sarcina inculpatului, respectiv 7 (şapte) acte materiale, precum şi perioada de timp relativ scurtă în care a desfăşurat activitatea infrac­ţională”, au stabilit judecătorii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor