Familia din Iaşi care îi ajută pe săracii din Kenya: „Mi-am dorit pentru copiii noştri să vadă altfel lumea şi să nu trăiască în indiferenţă“
0O familie din Iaşi şi-a făcut un stil de viaţă din a-i ajuta pe oamenii săraci din deşertul Chalbi, din Kenya. Soţii Andrici şi copiii lor sprijină familiile de nomazi prin intermediul mai multor proiecte umanitare.
Locuinţa familiei Andrici este în Iaşi, însă Matilda, Ştefan şi copiii lor, Maria Luisa şi Thomas, se simt „acasă“ în mijlocul nomazilor din deşertul Chalbi (Kenya, continentul african), acolo unde au descoperit o altă realitate care le-a schimbat modul de viaţă: oameni care trăiesc într-o sărăcie cruntă. Pentru ei, ieşenii au fondat o asociaţie care derulează mai multe proiecte prin care cei mai bătuţi de soartă dintre nomazi primesc şansa la o viaţă mai bună.
Prin Asociaţia „Sharing love“, şapte tineri din deşert au ajuns la universităţi din centrul şi sudul Kenyei, peste 300 de copii au fost adoptaţi la distanţă de români, alte sute de nomazi primesc hrană la cantina din localitatea Maikona şi alţi câţiva vor primi o casă nouă ridicată din donaţii. Banii pentru proiectele ieşenilor provin din contribuţiile românilor care se gândesc la semenii lor din Africa şi din muzica pe care copiii familiei Andrici o înregistrează.
Povestea ieşenilor care au descoperit o mare familie printre nomazii africani din deşertul Chalbi începe în 2008. Atunci Matilda şi Ştefan Andrici au intrat în contact pentru prima dată cu viaţa copiilor nomazi. „Eram la mine acasă, la Butea (n.r. – comuna Butea, judeţul Iaşi), şi întâmplător l-am cunoscut pe părintele misionar Mart Isidor, preot misionar în Kenya şi care le povestea copiilor din Butea cum este viaţa copiilor din deşert. M-a impresionat pe loc şi în 2009 am fost prima dată acolo. Am fost cu fetiţa mea, care atunci avea 9 ani, cu nepoata mea Francesca Giurgilă, care avea 11 ani, şi cu sora şi cumnatul meu. Soţul nu a mers atunci, pentru că băieţelul nostru era prea mic şi a rămas cu el. Vă daţi seama că lumea ne descuraja, toţi ziceau că unde ne ducem cu doi copii în deşert. Dar noi tot ne-am dus şi a fost ca o poveste“, a relatat Matilda.
„Copii care nu au nimic, dar sunt foarte fericiţi”
Cu ocazia primei călătorii în deşert, ieşenii au vrut să trăiască în mijlocul nomazilor, să le cunoască obiceiurile şi viaţa de zi cu zi. Experienţa nu a fost uşoară, ci plină de evenimente dificile, de la cruzimea deşertului Chalbi - în care temperaturile sunt peste 50 de grade Celsius şi care este populat de reptile, scorpioni şi hiene - până la cultura nomazilor în a căror tradiţie nu există termenul de prietenie între triburi. De aceea, chiar în perioada în care ieşenii ajungeau în deşert, tribul Borana tocmai se răzbunase pe tribul Gabra prin uciderea tuturor copiilor dintr-un cătun, nomazii fiind încă afectaţi de pierderea suferită.
„Aveam senzaţia că suntem pe altă lume. A venit după noi părintele Eugen Blaj, responsabilul misiunii române în Kenya, şi de la Nairobi până în centrul de misionariat am mers cu maşina două zile prin deşert. Prima zi am avut asfalt, dar apoi ,până la Marsabit - oraşul cel mai apropiat de deşert -, am mers numai pe rocă vulcanică, fără niciun reper. Vezi doar piatră şi ici-colo un cătun cu yece colibe. Am călătorit în tot deşertul, am căutat nomazii, pentru că ei se mută dintr-un loc în altul. Fetele s-au adaptat foarte uşor, pentru că toţi copiii le-au aşteptat cu un program artistic.
S-au pregătit cu cântece şi dansuri pe care le-au prezentat îndată ce am ajuns. Ei au ritmul în sânge. Sunt copii care practic nu au nimic, dar care sunt foarte fericiţi“, a mai povestit Matilda.
Fiica şi nepoata ieşencei au fost primii copii albi care au ajuns în deşertul Chalbi. După cum şi-a amintit Matilda, băieţeii şi fetiţele nomazilor erau atât de uimiţi că există şi copii cu piele albă, încât toţi veneau să le atingă. Ba chiar copiii africani i-au spus Mariei Luisa că nu are piele.
Oaspeţii din România au locuit în 2009 în centrul de misionariat de la Maikona. Pe nomazi i-au găsit în colibe improvizate şi în căsuţe de pământ, singurele averi ale acestora fiind copiii, cămilele şi caprele. Familiile pe care le-au vizitat ieşenii trăiesc cu o masă pe zi. O geandră de mămăligă (n.r. - apă cu mălai) pe care o lungesc în funcţie de cât de numeroasă este familia, de cele mai multe ori un cuplu având şi câte şapte-opt copii. Matilda îi descrie pe nomazi ca fiind săraci, moştenitori ai unei mentalităţi care datează de mii de ani, dar iubitori şi protectori.
Mama înseamnă şi bunica şi mătuşa
„O zi obişnuită pentru ei înseamnă foarte mult timp dedicat familiei. Au dezvoltat astfel sentimentul de apartenenţă la o familie. Părinţii nu-şi lasă copiii singuri niciodată. Nu am văzut niciun copil abandonat, deşi speranţa de viaţă este de 45-50 de ani. Fac mulţi copii şi, dacă părinţii mor, este un lucru firesc să fie preluaţi de fraţii mamei. Toţi copiii au o mamă, chiar dacă mamă înseamnă şi bunica, şi mătuşa. Legea lor spune că eşti frate cu oricine din trib, dar eşti duşman cu cei din alt trib“, a mai arătat ieşeanca.
Călătoria din 2009 a fost pentru întreaga familie din România un eveniment semnificativ, care le-a marcat viaţa. Chiar dacă nu au vorbit foarte mult cu nomazii, ieşenii au simţit că dialogul non-verbal a fost mult mai intens decât o comunicare verbală. „Am simţit că s-a transmis ceva de la inimă la inimă“, a spus Matilda. De atunci, familia Andrici a mai fost de încă patru ori în deşert şi a început mai multe proiecte pentru ajutorarea nomazilor, în colaborare cu preotul misionar Eugen Blaj.
Muzică pentru apă
Primul ajutor a fost iniţiat chiar înainte să ajungă în Kenya, imediat după ce povestea copiilor din deşertul Chalbi a ajuns la ei relatată de preot. În acest sens, formaţia compusă din Maria Luisa şi verişoara ei Francesca a scos un album pe care l-au vândut în 3.000 de exemplare, la cunoscuţi şi prieteni, banii astfel strânşi fiind trimişi în deşert pentru a pentru a pune rezervoare care să aprovizioneze cu apă cele 24 de grădiniţe.
„Apa lor sărată este un bun pe care îl preţuiesc enorm şi pentru care fac sacrificii de neimaginat. Nomazii călătoresc şi 15-20 de kilometri cu bidoane în spate în care cară apă pentru familie. O drămuiesc să aibă de băut cât mai multe zile şi nu o folosesc pentru alte activităţi, cum ar fi spălatul, mai ales dacă o aduc din zone foarte îndepărtate“, a subliniat Matilda. Ea a adăugat că, după primul album, au mai urmat alte trei prin care copiii lor au contribuit la educaţia, hrana şi speranţa la viaţă a copiilor din deşert.
Albumele înregistrate de formaţia ArtProductions au făcut înconjurul lumii, fiind cumpărate de românii stabiliţi în Italia, SUA, Anglia, Mexic, care au contribuit prin achiziţiile lor la finanţarea proiectelor Asociaţiei „Sharing love“. Cu cel de-al doilea album, de pildă, ieşenii au construit în mijlocul nomazilor de la Toricha (o aşezare cu doar câteva case) o grădiniţă simplă, aşa cum sunt toate din deşert, şi o casă pentru misionari. În semn de respect şi apreciere, nomazii din Toricea s-au stabilit definitiv acolo şi nu au mai plecat în căutarea unui alt loc de aşezare.
Delicatesă: fiertură de fasole cu porumb
Din 2013, asociaţia din Iaşi asigură hrana a peste 400 de persoane care mănâncă o masă pe zi, de luni până vineri, la cantina socială din Maikona. O fiertură de fasole cu porumb este considerată de nomazii cei mai nefericiţi prânzul cel mai delicios. Bătrânii şi bolnavii primesc hrană din banii pe care familia Andrici din Iaşi îi trimite din vânzarea albumelor muzicale.
„Ne-am ataşat de ei şi toată viaţa noastră se învârte în jurul lor. De când i-am cunoscut, noi nu ne-am mai făcut un concediu doar pentru noi. Chiar dacă mergem undeva, ne gândim ce putem face şi pentru ei. Am fost în Italia de mai multe ori şi am făcut multe turnee acolo, în comunităţile de români. Am cântat în Mexic, de fiecare dată cu gândul să facem ceva pentru copiii din deşert“, a mai spus Matilda Andrici, subliniind că pentru copiii ei a devenit ceva firesc să-şi petreacă o parte din vacanţa mare în mijlocul copiilor din deşertul Chalbi.
Familia Andrici şi-a propus, prin ajutorarea nomazilor din deşert, să le arate propriilor copii o altă viaţă, pe care românii nu o pot concepe. Matilda, mama Mariei Luisa şi a lui Thomas, şi-a propus să-şi crească fiii astfel încât ei să fie conştienţi de nevoile aproapelui. „Ideea noastră este să-i ajutăm pe copiii de acolo cum putem, dar şi pe copiii noştri, arătându-le că viaţa poate fi altfel. Este foarte important să înţelegi sensul vieţii, să înţelegi că nu are sens să trăieşti doar pentru tine. În cultura noastră nu se promovează iubirea pentru aproapele şi trăim cumva egoişti. Mi-am dorit foarte mult pentru copiii noşti să vadă altfel lumea şi să nu trăiască în indiferenţă“, a concluzionat Matilda. Potrivit ieşencei, de când a început misiunea preoţilor şi voluntarilor din deşertul Chalbi, majoritatea copiilor din zonă au fost cuprinşi în programe de educaţie, sănătate şi alimentaţie.
Au cântat cu nepoţii lui Michael Jackson
Anul trecut, Maria Luisa, fiica Matildei Andrici, împreună cu o altă tânără din România care a făcut misionariat timp de trei ani în Maikona, s-au ocupat de organizarea unui campus în care, timp de patru zile, peste 300 de copii din deşert au petrecut împreună, cunoscându-se şi jucându-se până la miezul nopţii. În 2013, printr-o cunoştinţă a părintelui Eugen Blaj, copiii din formaţia ArtProductions de la Iaşi au intrat în legătură cu nepoţii lui Michael Jackson, fiii lui Tito Jackson, împreună organizând patru concerte în Italia şi în Mexic în acelaşi scop: ajutorarea copiilor din deşertul Chalbi.
„Ei au fost impresionaţi că fetele fac muzică pentru copiii săraci şi când au avut un concert la Londra ne-au contactat. Împreună am concertat şi am strâns bani pentru o grădiniţă pe care am ridicat-o în deşert din banii strânşi la concerte. Michael Jackson a donat foarte mulţi bani copiilor din Africa, iar nepoţii lui au vrut să facă şi ei ceva similar, adunând bani împreună cu formaţia noastră“, a relatat Matilda.
Din deşert, la universitate
Printr-un alt proiect al Asociaţiei „Sharing love“ din Iaşi, şapte tineri din deşert au primit şansa să studieze la universităţile din centrul şi sudul Kenyei. Printr-o contribuţie a unor sponsori, tinerii primesc lunar câte 50 de euro, bani prin care li se asigură accesul la educaţie, respectiv cazarea, masa şi alte nevoi specifice centrelor universitare africane.
Familia Andrici a demarat de anul acesta şi proiectul „Căsuţa noastră“, prin care urmează să facă un cartier pentru nomazii din cătunele deşertului, pe care îi desemnează bătrânii satului ca fiind cei mai nevoiaşi. Primul beneficiar este James, un copilaş pentru care preotul catolic Eugen Blaj a început deja construcţia casei. Donatorii care au contribuit la ridicarea locuinţei pot urmări în timp real lucrările din fotografiile pe care asociaţia le postează periodic pe contul de Facebook.
Cu ajutorul unui alt proiect al ieşenilor, români din toată ţara au adoptat la distanţă aproape 400 de copii din deşertul Chalbi. Printr-o donaţie de 10 euro pe lună, părinţii adoptivi se asigură că micuţul lor primeşte strictul necesar. „La început, aceşti bănuţi ajungeau la părintele Blaj. El mergea în Marsabit la cumpărături şi le făcea copiilor pachete. Înţelegerea era să facă poze, să arătăm părinţilor că fiecare copil primeşte ajutor. Acum, pentru că sunt foarte mulţi în proiect, ca să nu mai aştepte la rând în soarele dogoritor, am făcut un contract cu banca din Marsabit ca să le facă un cont. Este un salt cuantic din lumea lor modestă în lumea noastră modernă, pentru că fiecare părinte va primi card bancar, iar magazinele din Maikona, nişte barăci cu de toate, vor fi dotate cu bancomat, astfel încât părinţii să poată scoate bani oricând“, a mai adăugat Matilda.
Citeşte şi: