EXCLUSIV Document intern al Partidului Mişcarea Populară referitor la  candidatura Elenei Băsescu. „Un Băsescu pe lista noastră ar aduce un plus major“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O circulară trimisă membrilor din teritoriu ai Mişcării Populare, de către conducerea partidului, demonstrează interesul pe care formaţiunea îl manifestă pentru candidatura Elenei Băsescu pe listele PMP pentru alegerile europarlamentare.

În documentul citat, obţinut de „Adevărul“, se precizează că prezenţa fiicei mai mici a preşedintelui ar putea atrage electoratul tânăr, pe cel din Republica Moldova, electoratul rom sau cel reprezentat de proaspeţii părinţi.

În aceeaşi circulară, reprezentanţilor PMP din teritoriu li se mai spune că dacă Elena Băsescu ar candida ca şi independent, asta ar însemna voturi pierdute pentru PMP.„
“Elena Băsescu ar fi un mare plus electoral pentru noi. Poate atrage electoratul tânăr, electoratul din Republica Moldova, electoratul rom sau cel reprezentat de proaspeţii păriniţi. Am avea încă un vector de imagine vizibil la nivelul opiniei publice. Elena Băsescu ne-ar ajuta foarte mult din punct de vedere al comunicării publice. În plus, un Băsescu întotdeauna aduce voturi. Un Băsescu pe lista noastră ar aduce un plus major“, se arată în circulară.

Tot acolo se vorbeşte şi despre atacurile venite la adresa fiice preşedintelui chiar din partea PMP. „Atacurile la adresa candidaturii Elenei Băsescu din partea PMP venite din zona de centru-dreapta se doresc a fi o scuză pentru toţi cei care au pupat condurul lui Vasile Blaga, transformându-se în adversari ai Preşedintelui Băsescu. Toate atacurile la adresa Elenei Băsescu vin din partea unor oameni care nu doresc binele PMP“, mai scriu şefii partidului.

Cei de la PMP spun că în Colegiul Executiv Naţional al formaţiunii s-a decis ca lista pentru europarlamentare să fie deschisă de europarlamentarii în funcţie, în acest moment în această situaţie fiind doar Cristian Preda.

Redăm mai jos, integral, circulara.


•    Există informaţii potrivit cărora Elena Băsescu ar fi strâns semnăturile pentru candidatura ca independentă. Decizia de a candida independent sau pe lista PMP îi aparţine.


•    PMP şi-ar dori ca Elena Băsescu să candideze din partea sa. Din trei motive:

o    1. Candidatura independentă a Elenei Băsescu ar însemna voturi pierdute de PMP.


o    2. Elena Băsescu este un europarlamentar care şi-a făcut excelent treaba la Bruxelles şi Strasbourg, aflându-se pe primul loc în ceea ce priveşte activitatea în Parlamentul European.

    - S-a implicat în proiecte majore: integrarea europeană a Republicii Moldova, apărarea drepturilor românilor din afara graniţelor, integrarea socială a minorităţilor (mai ales a celei rome), îmbunătăţirea programelor sociale pentru tinerele mame şi copii, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.
    - Are peste 1.200 de luări de cuvânt, peste 250 de moţiuni, 126 de amendamente la rapoarte şi două rapoarte. Cumulat, are mai multe decât orice europarlamentar PSD, PNL sau PDL.


o    3. Elena Băsescu ar fi un mare plus electoral pentru noi.
    - Poate atrage electoratul tânăr, electoratul din Republica Moldova, electoratul rom sau cel reprezentat de proaspeţii păriniţi.
     -Am avea încă un vector de imagine vizibil la nivelul opiniei publice. Elena Băsescu ne-ar ajuta foarte mult din punct de vedere al comunicării publice.
     -În plus, un Băsescu întotdeauna aduce voturi. Un Băsescu pe lista noastră ar aduce un plus major.


•    Atacurile la adresa candidaturii Elenei Băsescu din partea PMP venite din zona de centru-dreapta se doresc a fi o scuză pentru toţi cei care au pupat condurul lui Vasile Blaga, transformându-se în adversari ai Preşedintelui Băsescu.


o    Toate atacurile la adresa Elenei Băsescu vin din partea unor oameni care nu doresc binele PMP:

•    S-a luat o decizie în Colegiul Executiv Naţional al PMP: lista pentru europarlamentare trebuie deschisă de europarlamentarii în funcţie. În acest moment, este doar Cristian Preda.
o    S-ar putea alătura însă şi Elena Băsescu şi ar fi primită cu braţele deschise.
•    Procedura de desemnare a listei PMP la europarlamentare este următoarea:
o    Fiecare organizaţie locală a propus un candidat, astfel încât, cu totul, sunt 43 de nume în competiţie;
o    Lista (alfabetică) a acestor candidaţi a fost trimisă membrilor, cu colaborarea Fundaţiei Mişcarea Populară;
o    Fiecare militant al PMP votează ordinea candidaţilor pe listă, notându-i de la 1 la 43.
o    Spre deosebire de toate celelalte partide din România, ordinea pe listă e stabilită de către teritoriu.

•    Prezenţa Elenei Băsescu pe lista pentru europarlamentare nu este un pasiv de imagine mai mare decât prezenţa Dacianei Sârbu, a Adinei Vălean sau a iubitei lui Mihai Voicu.

o    Asta în condiţiile în care Daciana Sârbu sau Adina Vălean nu au nici pe departe activitatea din Parlamentul European a Elenei Băsescu.
    - Daciana Sârbu este pe locul 132 din 766 de europarlamentari. Şi pe locul 11 din cei 33 de europarlamentari români.
    - Adina Vălean este pe locul 466 din 766 de europarlamentari. Şi pe locul 21 din cei 33 de europarlamentari români.

Citeşte şi:

Elena Băsescu i-a scris comisarului european pentru Energie: „Aţi participat la o înşelătorie“

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”