Eveniment istoric la Iaşi! Centura oraşului a fost deschisă traficului. Vezi cum au decurs ultimele teste ale inginerilor! FOTOGALERIE VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inginerii fac ultimele măsurători la centura ocolitoare a Iaşiului

După patru ani de lucrări, amânări şi un contract majorat semnificativ, şoferii vor putea testa varianta ocolitoare a municipiului Iaşi timp de o lună, după care va fi făcută recepţia finală a unui tronson destinat traficului greu.

Centura Iaşiului, un proiect lansat în martie 2008, a devenit funcţională pe o distanţă de 14 kilometri astăzi, 8 august. Oficial, şoferii vor putea intra pe şosea de la ora 18.00. Deşi lucrările trebuiau terminate, conform contractului iniţial, la 1 aprilie 2011, acestea au fost tergiversate din lipsa finanţării, dar şi a problemelor cu terenul şi cele privind exproprierile.

Inginerii au testat astăzi structura de rezistenţă a două viaducte, construite la kilometrii 7 şi 8.

Camioane de 40 de tone au trecut peste o scândură, iar specialiştii au măsurat nivelul vibraţiilor:

„În această săptămână se va circula pe toată şoseaua de centură, obiectivul numărul 1 al variantei ocolitoare destinate traficului greu, de 14 kilometri. Va fi o perioadă de probă de circa o lună, să vedem dacă nu apar probleme mai ales pe ultimul tronson unde terenul are o structură dificilă. Apoi vom face recepţia lucrărilor. În această săptămână vor fi testate viaductele", a precizat Dănuţ Pilă, şeful Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Iaşi. Lucrările la şoseaua de centură pentru trafic greu au fost executate de firma Vega '93 Galaţi.

Astfel, şoferii care vin pe E583, dinspre Paşcani sau Roman, vor putea ocoli municipiul Iaşi ajungând la şapte kilometri de ieşirea din oraş spre Vaslui, în dreptul localităţii Lunca Cetăţuii. Practic vor intra din drumul european spre comuna Miroslava, vor trece prin satul Uricani, vor ajunge la ieşirea din Valea Ursului, unde este amenajat un sens giratoriu la intersecţia cu drumul Iaşi-Voineşti, iar apoi vor merge spre Ciurbeşti pe tronsonul care se termină la intersecţia cu drumul judeţean Iaşi-Vaslui. „Noi am semnalizat corespunzător toate intrările spre şoseaua de centură. Nu-i putem obliga pe şoferii maşinilor de mare tonaj să folosească ruta ocolitoare, Poliţia Rutieră are aceste atribuţii", a spus Pilă.

„Gaura“ de la centura Iaşiului se adânceşte cu 11 milioane de euro

Lucrările contracte în 2008 erau estimate la 136,2 milioane de lei, fără TVA. Contractul a mai fost majorat în martie 2011, cu 27,2 milioane de lei, fără TVA, din cauza modificării traseului.

FOTO Şoseaua de centură a Iaşiului şi pasajul Bucium, finalizate în 2012. Care sunt şantierele de pe drumurile naţionale care vor fi închise

Totodată, anul trecut a mai fost semnat un contract de 40 de milioane de lei pentru lucrări de consolidare, câştigat tot de Vega '93 Galaţi. Alte sume importante au fost alocate pentru exproprierea proprietarilor de teren de pe traseul centurii. Celelalte trei obiective pentru centura Iaşiului destinată traficului greu vor fi scoase la licitaţie în funcţie de finanţare.

Unde este varianta de trafic uşor?

Oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri trebuiau să organizeze până la această dată şi licitaţia pentru construirea unui porţiuni de şosesa de centură destinată traficului uşor. Selecţia a fost contestată anul trecut înainte de a fi organizare, iar DRDP nu a mai  anunţat nicio altă licitaţie.

Construcţia centurii de trafic uşor din Iaşi, reluată de la zero

Varianta de traseu pentru trafic uşor era de 8,17 kilometri lşi pornea din dreptul satului Uricani, era direcţionată prin municipiul Iaşi, pe străzile Cicoarei, Arhitect Ioan Berindei şi Nicolina. Valoarea lucrărilor era estimată la 80 de milioane de lei. „Documentaţia pentru licitaţie este la verificări. Când o vom primi cu toate avizele o vom lansa", a spus şeful DRDP.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"