Dramă la Iaşi: trei copii înecaţi la scăldat. Victimele au fost căutate de scafandri mai multe ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barajul Pârcovaci FOTO turistico.ro

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi intervin sâmbătă, 20 iunie, la Barajul Pârcovaci, de lângă Hârlău, acolo unde trei copii s-au înecat.

UPDATE 17.15 Autorităţile au găsit si trupul neînsufleţit al celei de-a treia victime. 

Autorităţile au fost anunţate despre tragedia de la Hârlău în cursul după-amiezii, atunci când o femeie – paznic al barajului – a observat o fetiţă de 7 ani care agoniza pe marginea apei. 

La faţa locului au ajuns medici, care însă nu au mai putut să o salveze pe copilă, fiind declarat decesul.

Potrivit unor surse, pe marginea apei au fost găsite alte două perechi de încălţăminte de copii. Ar fi vorba de alte două fetiţe. Trupul neînsufleţit al fetiţei, care avea 6 ani, a fost găsit de pompieri, după câteva ore de căutări. 

Gabriel Covâsneanu, purtător de cuvânt al ISU Iaşi, a precizat că la faţa locului au ajuns opt pompieri, care, cu ajutorul unei bărci, caută victimele. "Secţia de Pompieri Târgu Frumos a fost solicitată să intervină pentru căutare persoane înecate în acumularea Pârcovaci, Hârlău. Au fost găsite 2 persoane, de sex feminin, 6 respectiv 7 ani, pentru care au început manevre de resuscitare de către un echipaj SAJ şi unul Smurd. Se presupune că mai există o victimă de sex feminin, 10 ani pentru care  se continuă operaţiunile de căutare", a precizat Covâsneanu. 

Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi ne-a precizat că poliţiştii se află şi el la locul tragediei. 

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat Vîjiac. 

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza