Doctorul „cinci valute“. Averea fabuloasă găsită în biroul şi casa unui medic găsit vinovat de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un doctor din Iaşi, Eduard Moldovanu, din cadrul Spitalului de Neurochirurgie, a fost condamnat la trie ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de luare de mită în formă continuată.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel Iaşi miercurir, 19 septembrie, şi este definitivă. Potrivit rechizitoriului, procurorii DNA Iaşi au început investigaţia din dosar în decembrie 2015, atunci când s-au sesizat din oficiu că Eduard Moldovanu ar „obţine pentru sine şi pentru conducerea unităţii medicale“ importante sume de bani de la pacienţii care efectuează investigaţii medicale computer-tomograf (CT) şi rezonanţă magnetică (RMN).

 În cele din urmă, acuzaţiile împotriva sa au fost demonstrate cu ajutorul unor investigatori sub acoperire.

Încă din momentul demarării anchetei, procurorii bănuiau că Moldovanu percepe în jur de 300 de lei de la cei 10-15 pacienţi, pe care nu îi trecea în evidenţele spitalului şi pentru care nu elibera niciun document justificativ. „Din sumele de bani primite, Moldovanu Eduard ar fi remis o parte şi conducerii spitalului. Remiterea banilor se face personal de către Moldovanu Eduard, acesta păstrând sume de bani importante în biroul său (echivalentul a 25.000 de euro)“, se arată în rechizitoriu. În acelaşi document este explicată şi modalitatea prin care Eduard Moldovanu a devenit şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală. Anchetatorii spun că medicul ar fi fost delegat şef pe 15 septembrie 2014, ulterior fiind emise mai multe decizii, emise de managementul unităţii sanitare, prin care delegarea a fost prelungită.

Faptele imputate de DNA

În ciuda sumelor ameţitoare vehiculate, procurorii au adunat probe legate de doar şapte acte materiale de luare de mită, a căror valoare este sub 4.000 de lei. De altfel, în timpul cercetărilor, soţia medicului Eduard Moldovanu a depus, în două rânduri, această suma la casieria unităţii sanitare, astfel încât spitalul nu s-a mai constituit parte civilă în acest dosar. Printre faptele concrete imputate lui Moldovanu se numără şi cea din data de 11 martie 2016. În acea zi, un pacient s-a întâlnit în curtea spitalului cu infirmierul Ionuţ Aranyosi, stabilind cu acesta detaliile efectuării unui examen RMN.

După o săptămână, pacientul a mers la spital, unde s-a întâlnit cu infirmierul, acesta din urmă punându-l în legătură cu dr. Moldovanu. Doctorul a efectuat examenul RM, cerând 600 de lei, pe care nu i-a înregistrat în registrele unităţii sanitare şi pentru care nu a emis chitanţă. Infirmierul a primit şi el 100 lei, pentru intermediere. Ultima dintre faptele ce au putut fi demonstrate de procurorii DNA a avut loc pe 3 iunie 2016, atunci când acelaşi infirmier a adus un alt pacient, ce a plătit 600 de lei pentru o investigaţie RMN.

Banii erau însă marcaţi şi au fost descoperiţi în scurt timp de anchetatori, care au efectuat un flagrant. Imediat după ce a fost prins, Moldovanu a spus că urma să ducă banii la Triaj, însă nu a mai apucat deoarece a fost oprit de anchetatori. În realitatate, potrivit procedurilor de la Neuro, banii ar fi trebuit să se dea direct la Triaj, pacientul urmând a prezenta chitanţa înainte de efectuarea investigaţiilor. Celelalte fapte de luare de mită imputate de DNA medicului datează din februarie şi aprilie, sumele variind între 250 de lei şi 600 de lei.

Cinci valute, găsite la percheziţii


Când la muncă nu era medicul Eduard Moldovanu, „sarcina“ sa era preluată de asistenta Magdalena Maria Rîndaşu. Procurorii îi impută şi acesteia două fapte de luare de mită, comise în împrejurări similare în lunile februarie şi aprilie, când asistenta ar fi primit, cumulat, 550 de lei. Imediat după flagrant, anchetatorii au descoperit sume impresionante de bani atât în biroul medicului Eduard Moldovanu, cât şi la domiciliul acestuia. „Prin ordonanţa din data de 12.07.2016 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 366.240 de lei, 52.750 euro, 100 franci elveţieni, 80 lire sterline şi 30 de lire turceşti, sume de bani ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare la domiciliul şi biroul aparţinând inculpatului Moldovanu Eduard“, se arată în rechizitoriu.

Aceste sume au fost însă restituite, în timpul procesului. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG