De la legendă la delăsare. Istoria Hanului Trei Sarmale

Pe una dintre cele şapte coline ale Iaşiului se află un loc de legendă, despre care s-au scris cărţi şi s-au tot spus poveşti. Hanul Trei Sarmale este unul dintre simbolurile capitalei Moldovei, un loc lăsat în prezent în paragină şi disputat între proprietari şi investitori.

„Local de petrecere, la care obicinuiau părinţii noştri să meargă în zilele de sărbători, cînd se săturau de aerul închis al oraşului, era crîşma numită «la Trei Sarmale», situată pe şoseaua Socolei, peste drum de Grădina Domnească“, povestea, în 1913, N.A. Bogdan în cartea Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială, ilustrată, 1997-2004. Ieşenii erau atraşi şi de „meşteşugul deosebit cu care pregătea mîncările o crîşmăreasă din vremuri”.

Denumirea hanului provine de la faptul că trecătorii intraţi în han erau serviţi cu câte trei sarmale. Bucatele alese şi vinurile din podgoria Bucium nu lipseau niciodată de pe mesele călătorilor care se adăposteau aici de oboseala drumului.

De-a lungul timpului hanul a trecut prin posesia mai multor proprietari, iar începând cu secolul XVIII s-a aflat în proprietatea Mănăstirii Socola. Secularizarea averilor mănăstireşti l-a scos din proprietatea acesteia, în anul 1863, trecându-l în cea a Primăriei Municipiului Iaşi. Aceasta l-a vândut lui Anton Andriescu prin actul nr. 522 din 28 octombrie 1892, contra sumei de 2.505 lei. Acesta, la rândul său, l-a vândut în august 1919 fraţilor Teodor C. şi Dumitru C. Luca, aceştia modernizându-l după 1930 cu plite, lumină electrică, frigări cu motoare, popicărie şi alei de plimbare. În anul 1948, hanul a fost naţionalizat de către autorităţile comuniste ale României, iar Dumitru Luca, ultimul proprietar, a fost condamnat la 6 ani închisoare.

De la privatizare la decizii judecătoreşti

În anul 1969, clădirea a fost trecută în administrarea Oficiului Naţional de Turism (ONT), în acel moment hanul aflându-se în ruină. Nu exista instalaţie de iluminat, încălzirea era asigurată cu sobe şi se impunea înlocuirea stâlpilor de susţinere putrezi şi a învelitorii de carton. ONT a investit sume importante în reabilitarea hanului, demolându-l în 1970 şi reconstruindu-l la o dimensiune de trei ori mai mare decât înainte. După realizarea acestor lucrări, hanul a fost redeschis în vara anului 1971.

Revoluţia din decembrie 1989 a marcat şi momentul trecerii hanului în proprietatea SC Turism Moldova SA, iar în anul 2007 o decizie judecătorească a readus imobilul în proprietatea moştenitorilor de drept, Magda Chiosac şi Rodica şi Grigore Luca, copiii lui Dumitru Luca.

Printre cei care au trecut pragul hanului stabilit deja ca una dintre legendele vii ale Iaşiului se numără Vasile Alcsandri, care, de altfel,  aminteşte de locaţie într-o scenă din ”Sânzâiana şi Pepelea”, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Octav Băncilă, Mihail Codreanu sau Păstorel Teodoreanu.

În prezent, imobilul face obiectul unui litigiu între moştenitorii proprietarilor iniţiali şi omul de afaceri Dănuţ Prisecariu, cel care a investit în renovarea hanului prin intermediul firmei sale, SC Turism Moldova SA.