De ce au cedat jandarmii din Iaşi în faţa protestatarilor, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Explicaţia oficială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul în care jandarmii purtau negocieri cu protestatarii   FOTO ziaruldeiasi.ro

Miercuri, 14 octombrie, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, protestatarii au învins până la urmă, fiind lăsaţi cu toţii să treacă pe la racla cu moaştele sfinte, în ciuda deciziei CNSU. Jandarmii spun că „s-a evitat o escaladare a violenţei”.

La marele pelerinaj de miercuri, 14 octombrie, de hramul Sfintei Parascheva, autorităţile au cedat în faţa protestatarilor care au huiduit la Iaşi în timpul Liturghiei, chiar în ziua în care România a trecut de 4.000 de cazuri noi de COVID pe zi.

Astfel, pelerinii care nu au buletin de Iaşi s-au putut aşeza miercuri, timp de câteva ore bune, la coadă pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Asta în ciuda faptului că, potrivit unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), la racla cu moaştele sfinte se puteau închina doar persoanele care au reşedinţa sau domiciliul în municipiul Iaşi, fiind nevoite să prezinte buletinele în momentul în care se aşează la coadă. 

Totul a pornit în momentul în care şi-au făcut apariţia în faţa Catedralei Mitropolitane aproximativ 300 de protestatari, aceeaşi care au fost prezenţi în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi în zilele anterioare hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. 

În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, un grup de 60 de protestatari a intrat în mijlocul piaţetei. Fără să poarte măşti şi să respecte vreo distanţare socială, aceştia au reuşit să pătrundă în mijlocul spaţiului amenajat, în mijlocul celor care stăteau pe scaune. 

Cei prezenţi au strigat: „O să daţi socoteală cu toţii", „Duceţi-vă la diavol" şi „Jos dictatura".

Unii dintre protestatari s-au manifestat agresiv faţă de jurnaliştii prezenţi în zonă, dar şi faţă de alţi credincioşi.

După câteva minute bune, unii protestatari au fost invitaţi în curtea Catedralei Mitropolitane pentru a purta „negocieri suplimentare”. Acolo, au forţat intrarea în rândul de pelerini care se întindea cu respectarea normelor sanitare aflate în vigoare, moment în care jandarmii au acceptat ca aceştia să stea în rând, lăsându-i să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

Asta în ciuda faptului că, potrivit unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), la racla cu moaştele sfinte se puteau închina doar persoanele care au reşedinţa sau domiciliul în municipiul Iaşi, fiind nevoite să prezinte buletinele în momentul în care se aşează la coadă. 

Lucru care a creat un procedent, iar mulţi dintre cei care nu aveau buletin de Iaşi s-au aşezat la rând.

Ce spun autorităţile

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Constantin Sturzu, a explicat la Digi24 că a fost un moment dificil de gestionat, iar forţele de ordine au luat cea mai bună decizie de moment. Potrivit acestuia, pentru a detensiona situaţia, au permis accesul tuturor celor care au forţat intrarea. De atunci s-a continuat în maniera aceasta. 

Pe de altă parte, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, spune că nu ştie cine, la nivel de minister, şi-a dat acordul ca pelerinii din afara Iaşiului să fie primiţi la racla Sfintei Parascheva. „Aici nu pot să vă răspund, că nici eu nu ştiu dacă s-a dat sau cine a dat acest lucru. Nu ştiu despre ce este vorba, nu ştiu dacă a fost dat ordin sau ceva, deci aici trebuie discutat, mai ales pe partea de ordine publică”, a spus Raed Arafat într-o conferinţă de presă.

După ce deja sute de pelerini din alte localităţi trecuseră pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, miercuri, 14 octombrie, în jurul orei 20.00, reprezentanţii Jandarmeriei au venit cu singurul punct de vedere oficial, în care nu se spune nimic de amenzi şi nici nu se explică deciziile luate la hram. 

Reprezentanţii Jandarmeriei au explicat că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine „s-a evitat o escaladare a violenţei la manifestările religioase de la Iaşi”. 

„Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină. Toate măsurile luate azi (n.red. – miercuri, 14 octombrie) şi în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente", a declarat Alexandru Mormenchi, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Miercuri, 14 octombrie, în jurul orei 19.00, pelerinilor din afara localităţii li s-a interzis din nou să ajungă la raclă.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă miercuri seară, în jurul orei 22.00, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, după ce numărul pelerinilor care aşteptau la rând a scăzut considerabil.

Potrivit Jandarmeriei, începând cu data de 8 octombrie, peste 25.000 de pelerini s-au închinat la racla cu sfintele moaşte.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dancilă, executată de Ciolacu cu mâna lui Liviu Dragnea. Nici Carmen Dan nu a prins loc eligibil

Misterul dispariţiei motorinei din rezervorul unei locomotive. Ce detaliu l-a salvat pe angajatul CFR acuzat

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat