Cum se pedepsea sodomia. Vasile Lupu tăia capul şi le ardea trupurile celor care făceau „prespre fire”, Cuza nu-i pedepsea pe homosexuali
0De-a lungul istoriei, actele sexuale consimţite între persoane de acelaşi sex au fost pedepsite fie cu închisoare, fie chiar cu adevărate execuţii, urmate de afurisirea preoţilor. La nivel legal, România acceptă relaţiile homosexuale de 14 ani.
Subiect tabu inclusiv în timpurile noastre, homosexualitatea era incriminată de Codul penal românesc şi la începutul anilor 2000. Celebrul articol 200 din legislaţia românească avea să fie scos în urma presiunilor internaţionale abia în 2001, atunci când relaţiile sexuale dintre persoane de acelaşi sex au devenit, oficial, acceptate de lege.
De-a lungul istoriei, homosexualitatea a fost incriminată diferit, existând însă şi perioade istorice, precum cea de până în perioada interbelică, în care nu existau reglementări legislative cu privire la relaţiile consimţite între persoane de acelaşi sex.
Chiar dacă nu a îmbrăcat forma unul cod penal autentic, Pravila lui Vasile, tipărită la Iaşi, în 1646, cu aplicabilitate în Moldova, este considerată una dintre primele legi laici ce prevedea pedepse pentru diferite infracţiuni. În ceea ce priveşte faptele de natură sexuală, pravila includea şi sodomia. Cei care erau găsiţi vinovaţi pentru comiterea acestei fapte primeau o pedeapsă foarte dură: li se tăia capul şi li se ardea trupul.
“Perversiunea sexuală (sodomia) numită „prespre fire”, era reglementată în Glava 39.1-31. Se considera sodomie „când se împreună neştine cu fiece obraz parte bărbătească” (39.1), îndeosebi cu copiii (39.5), sau chiar cu femeie „prespre fire” (39.9). Pedeapsa pentru astfel de infracţiuni era „tăierea capului”, arderea trupului şi confiscarea averii (39.28). Pe lângă acestea instanţa bisericească mai aplica şi afurisirea”, scrie judecătoarea Carmen Lupe, citând din Pravila lui Vasile Lupu, într-o lucrare despre evoluţia infracţiunilor de natură sexuală în istoria română.
O adevărată revoluţie legislativă s-a petrecut în ţările române odată cu Unirea Principatelor Române (1859). La cinci ani de la Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza întocmea unul dintre cele mai moderne coduri penale ale vremurilor respective, inspirat fiind din codurile penale prusac şi francez.
Homosexualitate în timpul comunismului
Capitolul în care se face referire la infracţiunile de natură sexuală se numea “Atentat contra pudoarei” însă nu există menţiuni despre relaţiile sexuale consimţite între persoane de acelaşi sex, ci doar la cele realizate prin forţă, încadrate în diferite forme de viol.
Incriminarea explicită a homosexualităţii, pentru prima dată într-un cod penal modern, apare în Codul Penal din 1937, adoptat în timpul lui Carol al II-lea. Mai multe voci istorice corelează incriminarea homosexualităţii cu ascensiunea fulminantă a nazismului.
În Codul Penal din timpul lui Carol al II-lea articolul referitor la homosexualitate suna în felul următor: “Actele de
inversiune sexuală săvârşite între bărbaţi sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală şi se pedepsesc cu închisoare corecţională de la 6 luni la 2 ani.: Dacă actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecţională de la 1 la 3 ani.: Aceeaşi pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică şi în cazul când actul s-a săvârşit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.”
În Codul Penal al Republicii Populare Române, din 1948, pedeapsa aplicată homosexualilor se înăspreşte, ajungând până la cinci ani. Expresia “scandal public” este înlăturată în 1957, din acel moment devenind infracţiune orice relaţie sexuală între persoane de acelaşi sex.
În 1967 este elaborat un nou Cod Penal ce avea să rămână în vigoare până în 2014. În forma iniţială a legii infracţiunea de “inversiune sexuală” este păstrată şi pedepsită cu închisoare de până la cinci ani. Incriminarea homosexualităţii a rămas şi după Revoluţie, în ciuda multiplelor presiuni venite din partea societăţii civile. Autorităţile române invocau de fiecare dată că articolul este unul “mort” şi că, deşi el există în lege, nu mai era aplicat în realitate.
Articolul 200, referitor la homosexualitate, a fost abrogat în întregime printr-o ordonanţă de guvern din anul 2001, an în care, oficial, relaţiile sexuale consimţite între persoane de acelaşi sex au devenit legale.
Citeşte şi: