Cum se face puşcărie chiar şi pentru o condamnare cu suspendare. Cazul patronului încăpăţânat care n-a vrut să muncească pe gratis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost condamnat pentru refuz prelevare probe biologice FOTO Picture Alliance

Un bărbat din municipiul Iaşi, administrator al unei spălătorii, riscă să intre în închisoare pentru că, deşi a fost condamnat cu suspendare, nu a mers să presteze munca în folosul comunităţii stabilită de instanţă.

Octavian Dumitrescu a fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare pentru refuzul de a-i fi prelevate probe biologice. 

El fusese oprit în trafic de Poliţia Rutieră, pentru un control de rutină, iar cum alcooltestul arăta că şoferul consumase băuturi alcoolice, agenţii de circulaţie l-au poftit la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice. 

Dumitrescu a refuzat, fiind astfel condamnat şi primind, totodată, şi pedeapsa suplimentară de a presta 70 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

Convocat de mai multe ori de către inspectorii de probaţiune, ba chiar şi somat să îşi respecte obligaţiile, individul a refuzat repetat să o facă. Din acest motiv, autorităţile au cerut ca pedeapsa de 1 an şi 3 luni să fie executată în penitenciar, ceea ce prima instanţă, Judecătoria, a admis.

“În legătură cu obligaţia de a urma un program de reintegrare socială, condamnatul a fost înscris în programul de siguranţă rutieră Drink and Drive derulat în perioada 15.01.2020 – 19.02.2020. Deşi a fost informat despre acest program prin planul de supraveghere, condamnatul nu s-a prezentat, ignorând obligaţia impusă prin sentinţa penală”, au mai stabilit judecătorii. 

Soarta lui Dumitrescu va fi tranşată de Tribunalul Iaşi, care va pronunţa sentinţa definitivă în acest caz. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna, eficienţă de aproape 95%. Protejează şi de formele grave de boală

O jurnalistă chineză care a relatat despre epidemia din Wuhan, acuzată de „răspândire de informaţii false”. Câţi ani de închisoare riscă

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi