Cum au ajuns Nike, Adidas, Hugo Boss şi alţi cinci giganţi din industria modei să se judece cu un vânzător român de petarde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Produsele contrafăcute au fost găsite în timpul unei percheziţii FOTO Poliţia de Frontieră

Mari firme din industria textilă s-au constituit părţi civile într-un dosar în care un vasluian este acuzat de contrafacere. Bărbatul a ajuns în vizorul legii după ce poliţiştii l-au percheziţionat suspectându-l că vinde ilegal petarde.

Un vasluian de 36 de ani se luptă în instanţă să scape de puşcărie după ce opt dintre cele mai cunoscute companii din lume în industria textilă l-au dat în judecată. Constantin Lăcătuşu este judecat pentru contrafacere şi a fost condamnat, în primă instanţă, la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare. S-a ajuns la această pedeapsă după fapte comise de vasluian în perioada în care acesta se afla sub supraveghere, el fiind condamnat, în trecut, pentru trafic de ţigări.

Procesul bărbatului se află acum pe rolul Curţii de Apel Iaşi, care urmează să stabilească sentinţa definitivă.

Care sunt acuzaţiile

Dosarul vasluianului Lăcătuşu a fost deschis în a doua zi de Crăciun din 2014, atunci când autorităţile au efectuat percheziţii la locuinţa sa având suspiciunea că ar deţine, fără drept, articole pirotehnice. „Cu ocazia efectuării percheziţiei din 27.12.2014, la domiciliul inculpatului au fost identificate mai multe articole de îmbrăcăminte purtând mărci identice sau similare cu mărcile înregistrate pentru produse identice sau similare, care îi prejudiciază pe titularii mărcilor înregistrate”, se arată în motivarea primei instanţe.

În casa vasluianului s-au descoperit la percheziţii articole de îmbrăcăminte Nike, Puma, Diesel, Lacoste, Adidas, Gucci, Levi Strauss, Hugo Boss, Tommy Hilfiger, Pola, dar şi parfumuri Hugo Boss şi Giorgio Armani.

Toate au fost fotografiate şi trimise firmelor producătoare. Doar oficialii de la Levi’s au precizat că produsele analizate sunt originale şi că nu era nevoie de un accept al companiei pentru a fi comercializate. „În ultima declaraţie dată la procuror, precum şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, în sensul că deţinea aceste obiecte în scopul comercializării”, se mai arată în motivare. Produsele contrafăcute urmează a fi distruse pe cheltuiala inculpatului, dacă decizia va rămâne definitivă.

Bărbatul a scăpat însă de plata unor despăgubiri către companiile de textile după ce judecătorii au stabilit că  „în lipsa unor facturi sau altor documente din care să rezulte preţul de achiziţie al produselor, acesta a fost calculat avându-se în vedere valoarea medie a unui produs original purtând mărcile respective”.

Mai multe pentru tine:
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile