Cum arată secţia UPU de la Iaşi, plină de bolnavi COVID-19. „Îi vezi cu privirea pierdută” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UPU Sf. Spiridon Iaşi / FOTO: Andrei Luca

Unitatea de Primiri Urgenţe de la Iaşi trece printr-o perioadă de coşmar, zeci de pacienţi COVID-19 fiind zilnic în secţia Spitalului „Sf. Spiridon”

Situaţie dramatică la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, acolo unde sunt prea mulţi pacienţi şi prea puţine ventilatoare pentru cei care nu mai pot respira natural. 

Cadrele medicale fac cu rândul ventilaţie manuală, pentru a ţine în viaţă bolnavii de COVID-19. 

GALERIE FOTO

„Fiecare zi ne demonstrează că poate fi şi mai rău. Sunt pacienţi cu vârste din ce în ce mai tinere şi forme tot mai severe. Cel mai tânăr pacient are 27 de ani. El are o formă extrem de severă, cu complicaţii multiple. Era sănătos anterior. Are acum insuficienţă renală, tulburări de coagulare, tulburări metabolice şi necesită o terapie extrem de susţinută pentru o speranţă mică de a putea respira singur", a declarat dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi. 

Pacienţii COVID-19 care aşteaptă în secţia de Urgenţe ar putea fi redirecţionaţi către Spitalul Mobil de la Leţcani, atunci când în cadrul acestei unităţi se vor mai elibera paturi sau vor fi deschise altele noi. 

„Efortul este enorm, pacienţii vin, sunt foarte mulţi, iar noi suntem epuizaţi şi supuşi în acelaşi timp unui risc biologic extrem de mare”, a mai transmis Diana Cimpoeşu.  


Vă recomandăm să citiţi şi: 

A început votul pentru Guvernul USR. Cioloş: „Vă cer un vot pentru un Guvern de criză”. Şoşoacă, discurs delirant LIVE VIDEO

De ce nu se vaccinează românii? 10 explicaţii

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare