Cum a fost achitat pentru uz de fals un bărbat care a făcut declaraţii mincinoase şi le-a folosit pentru reducerea taxei de timbru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Hârlău, care a făcut în faţa asistentului social declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu privire la faptul că locuieşte şi gospodăreşte împreună cu soţia sa, iar apoi a folosit informaţiile în două referate de anchetă socială, pentru diminuarea venitului mediu pe membru de familie, ca să beneficieze de reducerea taxei de timbru datorate în cadrul unui alt dosar, a fost achitat pentru uz de fals, deşi fapta a produs consecinţe.

Bărbatul, în vârstă de 69 de ani, a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni: fals în declaraţii şi uz de fals, dar a fost condamnat doar pentru una dintre ele.

„Fapta inculpatului care a făcut, în faţa asistentului social, declaraţii necorespunzătoare adevărului, cu privire la faptul că locuieşte şi gospodăreşte împreună cu soţia sa, iar apoi a folosit aceste referate în cadrul unui dosar în scopul obţinerii ajutorului public judiciar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „fals în declaraţii”, precizează avocatul Raluca Cîrstea (legal-land.ro), care citează din considerentele Sentinţei nr. 42/2019 a Judecătoriei Hârlău: „Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, sub aspectul laturii obiective, instanţa reţine că elementul material al laturii obiective constă în fapta inculpatului TM, de a declara asistentului social, necorespunzător adevărului, că locuieşte împreună cu soţia sa, TD, cu consecinţa consemnării acestei declaraţii în două referate de anchetă socială, cu scopul diminuării venitului mediu pe membru de familie (sub nivelul sumei de 600 lei lunar), pentru a putea beneficia de reducerea cu 50% a taxei de timbru datorate în cadrul dosarului nr. X, având ca obiect contestaţie la executare (rolli.ro)".

Pentru cea de-a doua infracţiune, uz de fals, bărbatul a fost achitat, asta în condiţiile în care, în acest caz, a existat consecinţa juridică, aceea că bărbatul a obţinut reducerea taxei de timbru datorate.

Practic, instanţa a considerat că, deşi inculpatul a folosit cele două referate de anchetă socială întocmite, infracţiunea de fals în declaraţii absoarbe infracţiunea de uz de fals.

„Potrivit doctrinei (...), dar şi jurisprudenţei (...), <<în cazul în care o persoană săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii, iar apoi foloseşte înscrisul care cuprinde declaraţia falsă, nu se va reţine uzul de fals, fapta nefiind tipică, ci numai infracţiunea de fals în declaraţii>>. Pentru acest motiv, instanţa constată că acţiunea inculpatului, de folosire a referatelor de anchetă socială conţinând date neconforme realităţii nu întruneşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii de „uz de fals”, astfel că, pentru această infracţiune, urmează a se dispune achitarea inculpatului, conform art. 16 alin. 1 lit. b) teza I-a C.proc.pen”, se mai arată în consierentele deciziei pronunţată în februarie 2019 de Judecătoria Hârlău (rolli.ro).

Pentru fals în declaraţii, instanţa l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de 300 de  zile-amendă, în cuantum de 6.000 lei (valoarea unei zile-amendă fiind de 20 lei) şi i-a pus în sarcină cheltuieli de judecată de 500 de lei. Decizia nu este însă definitivă.

Mai multe pentru tine:
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți