Cum a evitat România o altă tragedie medicală. Şase dintre pacienţii de la Neamţ, duşi la un spital a cărui fabrică de oxigen s-a defectat în toiul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Leţcani, locul unde statul român ţine paturi ATI nefolosite FOTO Ziarul de Iaşi

Fabrica de oxigen a Spitalului modular Leţcani, pe care autorităţile române au plătit 13,2 milioane de euro în vară, s-a defectat în urmă cu câteva nopţi. 16 pacienţi bolnavi de Covid-19 respirau oxigenul furnizat de instalaţie iar şansa lor a fost că ventilarea a fost preluată de o butelie de rezervă. Şase dintre bolnavi abia fuseseră aduşi de la secţia spitalului din Neamţ care a ars.

Incidentul care ar fi putut avea efecte grave a avut loc în noaptea de 15 spre 16 noiembrie, în jurul orei 4.00, la Spitalul modular de la Leţcani. Unitatea spitalicească a fost achiziţionată în timpul stării de urgenţă de către consiliile judeţene Iaşi şi Neamţ, a costat 13,2 milioane de euro şi ar trebui să primească până la 48 de bolnavi de Covid-19 în secţia de terapia intensivă.

Din cauza fabricii de oxigen care deserveşte spitalul, până în prezent au fost date în folosinţă doar 18 paturi pentru terapie intensivă.

Luni dimineaţă, în secţia ATI de la Spitalul Leţcani se aflau 16 pacienţi, 6 dintre ei aduşi cu o zi şi jumătate înainte de la Spitalul de Neamţ, ca urmare a incendiului care a mistuit secţia de terapie intensivă de acolo. La un moment dat, medicul de gardă a observat că monitoarele de la ventilatoare arătau indicatori ciudaţi. Doctorul şi-a dat seama imediat că e vorba de o defecţiune a fabricii de oxigen, aşa că şi-a sunat superiorul, medicul Florin Roşu, care, la rândul său, a sunat-o pe Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, care administrează unitatea sanitară de la Leţcani.

Deoarece fabrica de oxigen se defectase, pacienţii respirau oxigenul din buteliile de rezervă. Însă pentru că nu era clar cât avea să dureze defecţiunea, şi mai ales care ar fi putut fi efectele acesteia, toate autorităţile cu atribuţii de intervenţie din Iaşi au fost alertate. Managerul Dorobăţ a ajuns imediat la spital, şefii ISU şi SMURD au fost treziţi din somn, la fel ca şi prefectul şi conducerea Consiliului Judeţean Iaşi. “A fost o problemă la oxigen, într-adevar, pe care mi-a semnalat-o doamna doctor Dorobăţ în jurul orei 4.00 dimineaţă. Am stabilit telefonic ce scenarii putem urma”, ne-a spus Marius Dangă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Care a fost cauza defecţiunii?

La Leţcani a ajuns şi un echipaj ISU care avea o rezervă de oxigen suplimentară, în timp ce în de la SMURD două echipaje de victime multiple erau pregătite să plece pentru a prelua pacienţii pentru un eventual transport. De la centru, se coordonase deja o eventuală mutare a bolnavilor la Bacău.

Mutarea nu a mai avut însă loc deoarece, între timp, un reprezentant al firmei turceşti care a furnizat spitalul modular a reuşit să remedieze problema. “Situaţia a fost foarte delicată, noi ne-am impacientat foarte tare pentru că erau 16 oameni în Terapie Intensivă şi Doamne ce se putea întâmpla. O valvă s-a întors într-o altă poziţie, cetăţeanul turc i-a găsit poziţia şi atunci s-a reluat activitatea”, ne-a precizat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Unitatea sanitară de la Leţcani a fost finanţată de consiliile judeţene Iaşi şi Neamţ, însă achiziţionată sub umbrela unei asociaţii pe nume Euronest. Alina Popa, preşedintele acestei asociaţii, a precizat: „A fost vorba de un termostat care s-a dereglat pentru că nu a trecut nimeni să supravegheze aşa cum ar trebui, să verifice din două în două ore fiecare instalaţie, conform normativelor. Au intrat imediat în funcţiune sistemele secundare şi terţiare. A fost o chestiune tehnică, generată de faptul că nu a fost supravegheată corespunzător.”


Despre situaţia delicată din noaptea de 15 spre 16 noiembrie Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi, a spus: „Dacă nu erau organizată activitatea de aşa manieră încât să se intervină în orice situaţie, putea fi grav. Dacă rămân pacienţii fără oxigen este grav. Dar noi prevenim riscurile acestea.”

Zilele trecute, Parchetul de lângă Judecătoria Iaşi a solicitat documentele de licitaţie şi atribuire a contractului aferent Spitalului modular din Leţcani. Procurorii au suspiciuni că nu s-a respectat procedura legală atunci când a fost cumpărat spitalul, care a fost furnizat de o firmă din Turcia. 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată