Colonelul care şi-a fluturat penisul în faţa unei poliţiste, amendat de justiţie, vrea achitare şi a făcut primul pas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Popovici a fost condamnat la o amendă penală de 18.000 de lei însă nu este de acord cu ea şi a intentat recurs în casaţie FOTO Adevărul

Fostul adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a depus un recurs în casaţie, la Curtea Supremă, prin care solicită să fie achitat pentru fapta de folosirea funcţiei în scop sexual. Nelu Popovici a fost condamnat pentru această faptă la o amendă penală.

Nelu Popovici, colonelul condamnat la o amendă penală de 18.000 de lei pentru folosirea funcţiei în scop sexual consideră că este nevinovat, chiar şi după ce a fost pedepsit de justiţie. Fost adjunct al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, a depus un recurs în casaţie la Înalta Curte de Justiţie a României, solicitând achitarea în dosarul în care este acuzat că a cerut sex de la o poliţistă de frontieră. „Suntem încrezători că Înalta Curte va face dreptate întrucât fapta pentru care clientul meu a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală”, ne-a declarat avocatul Robert Amuntencei, apărătorul lui Popovici. După admiterea de principiu a recursului în casaţie, judecătorii de la Curtea Supremă vor analiza din nou probele din acest dosar, următorul termen de judecată fiind stabilit pe 17 mai.

Şi-a fluturat penisul în curtea Mitropoliei 

După finalizarea procesului, pe lângă amenda penală primită, Nelu Popovici a mai fost obligat de instanţa de fond să achite daune morale de 10.000 de lei victimei sale, anagajată a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi. Procesul urmează să se reia la Curtea de Apel Militară din Bucureşti. Nelu Popovici a fost trimis în judecată în toamna anului 2015 fiind acuzat că ar fi comis faptele în seara zilei de 10 octombrie 2014. Atunci, Popovici conducea un dispozitiv detaşat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a asigura paza cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva. În rechizitoriu se menţiona că, imediat după ce şeful său direct, Ghiorghe Stan, a plecat de la Mitropolie, pentru a se odihni, colonelul a început să consume băuturi alcoolice.

„A ajuns în stare de ebrietate, stare în care a pretins cu intenţie directă favoruri de natură sexuală de la agenta şef adjunct O.D. aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, profitând şi prevalându-se de situaţia de autoritate asupra acesteia.”, În acelaşi document se mai precizează că, în jurul orei 22.00-22.30, Nelu Popovici a văzut-o pe poliţista de frontieră în timp ce spăla podeaua modulului cu mopul şi a început să îi adreseze cuvinte „de natură pornografică” cerându-i să îl însoţească la Hotel Moldova, unde era cazat, pentru a întreţine raporturi sexuale cu el. „Îţi fac ce vrei tu şi cum vrei tu!”, ar fi spus atunci Popovici, potrivit procurorilor militari.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie