Cluburi de fiţe, paravan pentru sex pe bani. Un impresar cu aviz de la Ministerul Culturii a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul unei firme de impresariat artistic din Iaşi a fost arestat, fiind acuzat că ar fi racolat zeci de fete pe care le-a obligat să se prostitueze în cluburi din diferite oraşe ale ţării. Impresarul se lăuda în anunţurile postate pe internet că firma sa are aviz de la Ministerul Culturii.

Patronul unor firme de impresariat din Iaşi, dar şi reprezentanţi a trei cluburi din Piatra Neamţ şi Târgu Mureş au fost reţinuţi de procurori fiind prezentaţi ieri Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă. 

Judecătorii au decis ca ieşeanul Ioan-Eduard Morun (45 de ani) să fie arestat pentru 30 de zile, în timp ce împotriva Mariei Pughineanu (42 de ani, Piatra Neamţ), dar şi a soţilor Anamaria Tamaş (40 de ani) şi Istvan Kelemen (38 de ani), ambii din judeţul Mureş, să fie luată măsura arestului la domiciliu.

Dansuri artistice, paravan pentru prostituţie

Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul“, perioada în care anchetatorii plasează activitatea in­fracţională a celor patru este 2011-2014. „În această perioadă au fost recrutate 26 de tinere minore şi majore ce proveneau din familii cu o situaţie mate­rială precară, din familii dezorganizate ori din mediul rural, cărora li se promiteau venituri importante din activităţi de spectacol (dans ori animaţie în dife­rite cluburi din ţară), victime care ulterior au fost exploa­tate de Anamaria Tamaş, Istvan Kelemen, în diferite cluburi din Târgu Mureş, şi de Maria Pughineanu în clubul «Central» din municipiul Piatra Neamţ, în scopul obţinerii de importante sume de bani din această activitate“, au precizat sursele judiciare menţionate. Potrivit acestora, în Târgu Mureş, Kelemen şi Tamaş ar fi deţinut fiecare câte un club, acolo unde fetele se prostituau.

Aceleaşi surse au mai arătat că majoritatea fetelor sunt din municipiul Iaşi sau din împrejurimi. Multe dintre acestea au dat declaraţii în faţa procurorilor relatând cum au fost racolate şi cum au ajuns să se prostitueze. Anchetatorii nu au calculat încă suma pe care traficanţii ar fi obţinut-o din prostituţie. Una dintre fete a declarat însă că o partidă de sex costa în medie 200 de lei, multe dintre dansatoare întreţinând raporturi sexuale cu mai mulţi bărbaţi într-o noapte.

Modul de racolare

Impresarul Eduard Morun, patron al SC Raymond & Alexandro Company Iaşi, era cel al cărui rol era de a identifica tinerele. Acesta dădea anunţuri pe internet sau în ziare, în care preciza că angajează fete pentru a dansa în cluburile de noapte. Surse judiciare afirmă că Morun semna un contract cu fetele care voiau să lucreze în cluburi, după care le transporta în cluburile de noapte în care acestea se prostituau. Pe internet încă se mai găsesc anunţuri semnate de Eduard Morun: „Bu­­nă seara domnişoară. Mă numesc Eduard Mo­run, impresar, agenţia pe care o conduc, Ray­mond & Alexandro Company are licenţă şi aviz de la Minis­terul Culturii din 2002 şi ca ofertă sunt contracte în România în diferite nigh-cluburi ca: Târgu Mureş, Piteşti, Cluj, Bucureşti, Braşov, Piatra Neamţ, Ploieşti (salariu, 50 de lei pe zi, plus procent din consumaţie la băuturi alcoolice, adică 20%). Dans topless, se dansează două dansuri prin rotaţie. Cazare asigurată“, se arată într-unul dintre aceste anunţuri.

Apărătorii celor implicaţi în acest caz au contestat ieri decizia luată de Tribunalul Iaşi. „Având în vedere situaţia de fapt şi modalitatea efectivă prin care procurorii susţin că s-au săvârşit faptele consider că luarea unei măsuri preventive mai uşoare decât arestul la domiciliu ar fi oportună“, ne-a spus avoca­tul Olivian Moroşanu, apărătorul Mariei Pughineanu. Clubul pe care aceasta îl conduce, „Central“, din Piatra Neamţ, se află în incinta complexului hotelier cu acelaşi nume, frecventat de lumea bună a oraşului, dar şi de turişti. 

Pe aceeaşi temă:

Oameni de afaceri citaţi de procurorii DIICOT

FOTO Orgie sexuală cu minori şi alcool într-un sediu de Poliţie din judeţul Iaşi

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști