Ce caută ei printre schelele noastre?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Merg câte doi sau în grup. Au trecut de prima tinereţe. Sandalele comode şi hainele deschise la culoare îţi atrag atenţia. Pe oamenii cu ochii scăldaţi de lumină care nu renunţă la zâmbetul de pe buze îi cunoşti de undeva, dar nu-ţi imaginezi ce pot căuta ei în lumea ta cenuşie.

Sunt turişti străini. Vin în Moldova de prin toate colţurile lumii. Au auzit de Bucovina şi de frumuseţile acestui spaţiu de la alţii, tot străini. Vor să ajungă la mănăstirile din nord sau să treacă prin Cheile Bicazului, iar în drumul lor poposesc, din când în când, şi în Capitala Moldovei. Au o hartă cu care încearcă să descopere spaţiul tău, în care cu greu au ajuns. Zâmbeşti strâmb când îi vezi. Te întrebi nervos ce caută în locurile pe care crezi că le cunoşti atât de bine şi care ţie nu-ţi mai trezesc nicio emoţie.

Ai vrea şi tu puţin din sclipirea ochilor de copil care caută secretele unei lumi noi, dar ai pierdut-o. Nu-ţi poţi vedea oraşul cu ochii unui turist. Tu distingi doar schelele de pe Palatul Culturii, Teatrul Naţional, Mitropolie sau Biserica „Trei Ierarhi“.

Treci pe lângă ei ruşinat, cu privirea în pământ. Nu ai şti ce să le spui dacă te-ar opri pe stradă să te întrebe ce ar putea vizita aici, acasă la tine. Dar nu scapi! Se scuză politicos că te deranjează şi te roagă să le arăţi unde este un centru de informare turistică sau cum pot ajunge în Copou. Ţi-e ruşine să le spui că e weekend şi ghişeul pe care ei îl caută are lacătul pe uşă pentru că funcţionarii se odihnesc la sfârşit de săptămână. Încerci să le arăţi pe hartă cum pot să găsească Grădina Botanică. Afli că nu stau decât o zi în Iaşi în drum spre nord.

Spun că le-a plăcut oraşul tău şi ar mai veni aici, poate anul viitor. Nu-ţi dai seama dacă este o afirmaţie gratuită. Le răspunzi cu un zâmbet şi speri ca într-un an măcar câteva schele din Iaşi să fie coborâte. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”