Cazul fetiţei care a fost condamnată la moarte de propriii părinţi: „Decizia trebuie să reprezinte interesul superior al copilului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul” a solicitat un punct de vedere de la preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi în cazul fetiţei de opt ani, diagnosticată cu cancer, care riscă să-şi piardă viaţa pentru că părinţii refuză continuarea procedurilor medicale.

Bianca Petronela Nedelcu, o fetiţă de opt ani din comuna Răducăneni, a fost diagnosticată de medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi cu cancer renal în stadiu avansat.

Doctorii au concluzionat după ultima evaluare de specialitate că fetiţa prezintă inclusiv metastaze pulmonare şi au recomandat o operaţie pentru înlăturarea acestora. De asemenea, oncologii pediatri le-au indicat părinţilor o intervenţie la un spital din Timişoara, acolo unde i s-ar putea realiza fetiţei un transplant de măduvă.

Petru şi Maria Nedelcu, părinţii Biancăi, refuză categoric ambele intervenţii. Motivele adulţilor sunt cel puţin bizare: tatăl copilei se teme că, în timpul operaţiei, medicii i-ar putea fura organele pacientei. Pe de altă parte, mama minorei nu este de acord cu operaţia la plămân pentru că organul nu s-ar mai regenera după o astfel de procedură.

„Decizia nu reprezintă ceea ce vrea părintele”

Dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi (foto alăturat, sursă Facebook/Liviu Oprea), a explicat pentru „Adevărul” ce înseamnă faptul că într-un astfel de caz decizia medicală le aparţine părinţilor. Conform medicului, aparţinătorii unui pacient minor trebuie să decidă numai în interesul superior al copilului. „În asemenea cazuri în care sunt implicaţi pacienţi minori, decizia medicală revine şi este luată de familie. Numai că, atenţie, această decizie nu trebuie să reprezinte neapărat ceea ce vrea părintele, ci trebuie să reprezinte interesul superior al copilului. Asta înseamnă că decizia trebuie luată astfel încât, în final, starea de sănătate a copilului să fie cea mai bună, dacă putem spune aşa”, a precizat dr. Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.

Medicul a mai adăugat că, în cazul în care medicii sesizează că decizia părinţilor nu este luată în interesul superior al copilului, adică îi afectează starea de sănătate a acestuia, trebuie sesizată Protecţia Copilului. „Ulterior, această instituţie face o anchetă, verifică dacă drepturile copilului sunt respectate sau nu, se adresează instanţei. Din păcate, cu un astfel de demers se pierde timp preţios pentru pacient”, a subliniat Oprea.

Conform preşedintelui Colegiului Medicilor Iaşi, cazul medical al unui bolnav minor diagnosticat cu cancer în stadiu avansat este diferit faţă de unul în care viaţa pacientului este pusă în pericol imediat, iar medicii acţionează în urgenţe, fără consimţământul aparţinătorilor.

„Când sunt situaţii de urgenţă, când vorbim de iminenţă, adică pacientul moare imediat dacă nu se efectuează o procedură medicală, atunci nu mai este nevoie de consimţământul aparţinătorilor. În cazul concret al acestei paciente din judeţul Iaşi vorbim de o urgenţă relativă, în care nu se întâmplă nimic într-o zi, două, ci se poate întâmpla în timp. În acest caz ai nevoie de acordul familiei sau al autorităţii tutelare”, a adăugat dr. Liviu Oprea. 

„Vom acţiona şi pe cale juridică”

Reprezentanţii Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi au sesizat Protecţia Copilului Iaşi cu privire la faptul că familia Nedelcu nu a mai venit cu Bianca la spital, pentru tratament. „Pacienta nu a fost adusă de către mama sa la data de 04.09.2017 pentru internare şi terapie, după cum declarase mama sa că este de acord. Ulterior, la data de 11.09.2017, familia s-a prezentat la spital refuzând însă internarea. La ultima evaluare clinico-biologică (n.r. iulie 2017) şi imagistica coroborată cu evaluarea PET-CT s-au decelat recidiva locală în loja renală dreaptă şi metastaze pulmonare, ceea ce încadrează cazul în stadiul IV (maxim) de gravitate, cu prognostic extreme de rezervat, chiar dacă pacienta ar relua chimioterapia de linie III (de rezervă)”, au punctat doctorii în informarea citată. În prezent, asistenţii sociali de la Protecţia Copilului încearcă să-i convingă pe părinţi să continue procedurile medicale necesare fetiţei. În lipsa unei înţelegeri, instituţia intenţionează să meargă cu cazul Biancăi în instanţă. 

„Conform Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului. În cazul concret al minorei de la Răducăneni, dacă nu vom ajunge să ne înţelegem cu părinţii, vom acţiona pe cale juridică şi vom vedea ce decide instanţa. Cert este că fetiţa trebuie salvată. Noi continuăm demersurile şi cu familia pentru că este de preferat să ne înţelegem cu ei şi să-şi dea acordul pentru continuarea procedurilor. Ştim bine că, în astfel de situaţii, un copil are nevoie de mama sa în spital, să-i fie aproape”, a arătat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al Protecţiei Copilului Iaşi.

Citeşte şi:

Fetiţă condamnată la moarte de propriii părinţi. Mama şi tatăl refuză tratamentul pentru cancer de teamă că „medicii îi vor fura organele“

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”