Cazul ciudat al românului care a câştigat 3,8 milioane de euro la Loto. S-a apucat de evaziune fiscală şi adună dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Cazacu este investigat într-un dosar al DIICOT FOTO Adevărul

Mihai Cazacu, ieşeanul care în 2008 a câştigat 3,8 milioane de euro la Loto, este vizat de o anchetă derulată de DIICOT. Alături de fratele său, Petrică, dar şi de alte persoane, Cazacu este acuzat că ar fi pus pe picioare o reţea de evaziune fiscală şi a creat un prejudiciu de 6 milioane de lei statului român.

Mihai Cazacu este cercetat în prezent sub control judiciar după ce, la finele săptămânii trecute, a fost şi reţinut pentru 24 de ore în acest caz. El a fost ridicat de procurorilor după ce, în 22 de locaţii din Satu Mare, Bacău, Braşov şi Buzău au avut loc percheziţii. „În perioada 2010-2013, membrii grupării ar fi acţio­nat pe raza mai multor judeţe din ţară pe linia evaziunii fiscale şi spă­lării banilor. 

Din cercetări a re­zultat că societăţile comerciale im­plicate ar fi acţionat pe trei paliere infracţionale şi ar fi creat pe fiecare palier circuite fictive de fac­turi fiscale, care aveau ca obiect prestări de servicii în domeniul construcţiilor şi reabilitării de drumuri judeţene, naţionale şi auto­străzi“, susţin anchetatorii. 

Anchetatorii au mai arătat că suspecţii ar fi înregistrat în contabilitate facturi fictive care atestau închirierea nereală a unor utilaje de construcţii, scopul fiind deducerea ilegală de TVA. Prejudiciul total ce ar fi fost creat de cei implicaţi în reţea ar fi de 6 milioane de lei, au mai precizat procurorii. Alături de Cazacu, mai multe persoane de etnie romă ar fi fost implicate în reţeaua de evaziune fiscală despre care surse judiciare au precizat că a fost investigată, în trecut, inclusiv de actualul procuror-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

Mihai Cazacu are deja două condamnări la activ, ambele pentru fapte comise după ce a devenit milionar în euro. Ieşeanul mai are în lucru un dosar, după ce s-ar fi urcat băut la volan, şi mai este parte vătămată într-un dosar de violenţă, unde acuză că ar fi fost bătut de interlopi cărora le-ar fi datorat bani. Despre faptele pentru care este anchetat în prezent, avocatul lui Cazacu ne-a declarat că ar fi fost comise la scurt timp după ce ieşeanul a câştigat la Loto.   

„Faptele de care sunt acuzaţi clienţii mei au fost săvârşite în anul 2010. Despre acestea procurorii au aflat în anul 2012, fiind deschis un dosar penal în acest sens. Mi se pare abuziv ca după 5 ani de zile clienţii mei să fie percheziţionaţi, chemaţi la DIICOT Iaşi, să li se schimbe calitatea din suspect în inculpat, să fie reţinuţi şi trimişi în instanţa cu propunere de arestare, totul petrecându-se în aceeaşi zi. Mă bucură soluţia instanţei, şi observ că arestul preventiv începe să nu mai fie regulă în România, ci excepţie“, ne-a de­clarat avocatul Razvan Huţanu, apă­rătorul lui Cazacu şi al fratelui său.

Mai multe pentru tine:
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele